Inspectoratul Școlar prezintă tendințe de… "îmbujorare"

1025
Nu se riscă nimeni să confirme 100% știrea care circulă cu insistență în sistemul constănțean de învățământ, și anume că o dată cu reînscăunarea Ecaterinei Andronescu la șefia Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, la nivelul conducerii Inspectoratului Școlar Județean Constanța vor avea loc schimbări.
La casele de pariuri încă nu s-a ajuns, dar printre numele vehiculate pentru funcția de inspector școlar general se numără prof. Petrică Miu, actualmente la catedra de științe socio-umane a Grupului Școlar "Virgil Madgearu", dar și prof. Constantin Caracoti, catedra de chimie a Liceului Teoretic "Traian". Ambii au mai funcționat în cadrul ISJ Constanța, prof. Miu chiar inspector general în perioada 2004-2005, dar și inspector resurse umane (2000-2004) și inspector evaluare instituțională (2000-2002).
Și cum fum fără foc nu iese, l-am contactat telefonic pe prof. Marian Sârbu, inspector școlar general, aflat actualmente în concediu de odihnă, până pe 15 ianuarie. "Bănuiesc niște presiuni și pentru că am primit semnale că m-aș afla de partea cealaltă a baricadei. Sper, totuși, să existe motive întemeiate la schimbarea mea, pentru că am făcut multe lucruri bune și m-am sacrificat în acest an la conducerea ISJ pentru a duce la bun sfârșit anumite proiecte. De asemenea, mai sper ca trecerea mea într-o altă poziție să se întâmple la încheierea unei etape de învățământ, pentru a nu-mi da peste cap colegii". Altruist până în ultima clipă, prof. Sârbu își dorește, în cazul în care se va întâmpla… inevitabilul, să se întoarcă la o preocupare dragă lui, scrisul. Și nu numai în domeniul său de bază, fizica, dar și în literatură.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8834 secunde