"Întreabă-mă ca să te-ntreb" - întâlnire electorală cu primarul Radu Mazăre

1020
În spiritul aceleiași campanii electorale susținute fervent până acum, primarul Radu Mazăre s-a întâlnit ieri, în aula Bibliotecii Județene, cu președinții asociațiilor
de locatari din Constanța. Timp de patru ani edilul nu a părut să aibă habar de existența acestora, dar situația se schimbă total atunci când campania bate la ușă.

Tema discuțiilor de ieri a fost reabilitarea termică a blocurilor, dar președinții asociațiilor nu s-au înghesuit să participe la întâlnirea cu edilul, fie pentru că sunt sătui de promisiuni, fie pentru că nu sunt interesați de starea deplorabilă a unora dintre blocuri. De precizat este faptul că, deși acest program de reabilitare a fost demarat, la nivel național, încă din 2006, cererile constănțenilor nu au prea fost, potrivit declarațiilor lui Mazăre, "băgate în seamă". "Vina aparține", cum altfel?, conform declarațiilor primarul, "guvernului liberal".
Întâlnirea de ieri s-a desfășurat sub semnul unui oarecare "Întreabă-mă ca să te-ntreb", Mazăre neavând răspunsuri la unele dintre întrebările președinților de asocia-ții. Astfel, edilul nu a știut ce anume să le răspundă atunci când a fost întrebat "care sunt condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le întrunească o asociație pentru a fi selecționată în programul național de reabilitare termică". Mai mult decât atât, fără a putea înțelege exact de ce programul va fi demarat propriu-zis abia în primăvara anului viitor, președinții asociațiilor de locatari i-au spus edilului că ei nu vor să fie păcăliți și că el, ca primar, "poate că ar reuși să forțeze un pic guvernul". Răspunsul lui Mazăre a venit însă prompt: "Puteți să vă supărați pe mine, dar poate să vă plouă în fiecare zi în apartamente, eu respect litera legii, că altfel și dumneavoastră și eu mergem să dăm cu subsemnatul la DNA".
În acest timp, constănțenii se plângeau că le curge apa în case, că pereții orientați spre partea de nord se udă atunci când plouă, în ciuda izolațiilor termice, că pentru ei termenul de un an este prea mare. La nelămuririle și problemele celor prezenți edilul răspundea cu nonșalanță că "vinovați se fac miniștrii din actualul guvern", că doar ei îl "hăituiesc de trei ani încoace". "Miniștrii nu-s ai mei, ăștia nici nu-mi răspund mie la telefon".
Și pentru că la aproape fiecare întâlnire a primarului sau a secundului său, Gabi Stan, cu electoratul, câte un element local dă culoare discuțiilor, nici de data aceasta constănțeanul care să iasă din tipar nu a lipsit. În acest sens, o președintă a unei asociații de locatari își manifesta entuziasmul față de edil pozându-l pe acesta cu telefonul mobil.
Altfel, mult zgomot pentru nimic, întrebări fără răspuns, constănțeni care mai au de așteptat un an până când blocurile lor vor intra în programul de reabilitare termică. Nerăbdător să bifeze în calendarul electoral încă un punct al campaniei, Mazăre le-a adresat celor prezenți, spre finalul întâlnirii, un "călduros" "putem să terminăm?"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4693 secunde