Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui

1169
Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui - iohannis1714504922-1714822309.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace.


"Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne apropie, pentru a trăi împreună Învierea Domnului. Oriunde ne-am afla, celebrăm în comuniune biruinţa vieţii asupra morţii şi a luminii asupra întunericului, reîncărcându-ne cu speranţă în puterea tămăduitoare a credinţei şi a rugăciunii", afirmă preşedintele Iohannis, în mesajul transmis de către Administraţia Prezidenţială.


Iohannis a adăgat că "gândurile noastre se îndreaptă şi către semenii aflaţi în suferinţă, care trec prin încercările cumplite ale unui război nemilos".


"Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace şi bună înţelegere. Acestea sunt valorile noastre cardinale, aşezate de generaţii pe o temelie de solidaritate şi spiritualitate creştină. Vă urez tuturor, dragi credincioşi ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, să primiţi în suflet Lumina Învierii şi bucuria deplină prilejuite de Sărbătoarea pascală!", a spus şeful statului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.358 secunde