"Iubire confort 2" - reprezentarea manelei în variantă dramatizată

În ciuda avertismentelor primite de la cei care îl mai văzuseră pe protagonist în postura de realizator de farse la OTV, eu am insistat să-mi "invit" soțul la ceea ce se dorea o piesă de teatru ancorată în realitatea românească a problemelor de cuplu. Nu că aș fi în pragul unei crize conjugale și era nevoie de o resuscitare… culturală, dar spectacolul purta și girul unor nume grele în domeniu, precum Florin Zamfirescu, regie, și Horațiu Mălăele, director de proiect. Și, deh, venea o piesă de-acolo de unde… se dă ora exactă și în ce privește dramaturgia românească.
"Un spectacol despre care... nu se poate spune nimic... înainte! Poate fi comentat. După! O comedie spumoasă despre tot ce se întâmplă în cuplu, despre problemele lor și despre cum ieși din neplăcuta situație în care partenerul te surprinde cu altcineva...?!?". Astfel suna îndemnul primit pe adresa redacției de la Gabriel Fătu, cel care, alături de Olimpia Olari, a prezentat pe scena Teatrului de Stat Constanța "Iubire confort 2". Cred că invitația era făcută pentru altă piesă, întrucât ceea ce am văzut pe scenă, joi seara, a fost cu totul altceva.
Cu o recuzită care nu ar merge nici la un cămin cultural, cu o Otilia prea dramatică pentru un text atât de facil și un Pepișor la limita amatorismului, spectacolul mi-a ridicat o mare întrebare: acesta să fie trendul cultural românesc? Ah, sigur, poate că l-am fi judecat în alți termeni dacă reprezentația ar fi avut loc într-un club.
Consortul a reușit să reziste până la jumătatea reprezentației, preferând un suc peste stradă, în dauna poveștii a două personaje: el - angajat al unei bănci unde numără banii altora, ea - o actriță de mâna a doua, împreună, expunând o zi din viața lor de amanți, așa cum ni se relevă în final. Eu am îndrăznit să rezist până la ultima replică, doar în speranța că ceva-ceva îi va da savoare acestei așa-zise piese de teatru care nu a excelat decât printr-un limbaj de cartier, cu priză maxi-mă la publicul care deja este atras de crizele delicioase de isterie ale Magdei Ciumac sau, mai nou, de analiza profundă a Nikitei asupra cazului profesoarei de peste 60 de ani care vrea să facă filme porno. Aici se află nivelul nostru de raportare la cultură, pentru că, așa cum afirma o spectatoare la final, preferă acest gen ușurel după o zi obositoare de muncă. "Dacă dvs. îl analizați pe Kant sau Hegel cu soțu’, eu îi prăjesc cârnați și ouă ochiuri" (aluzie relativă la o scenă din reprezentație!).
Să plâng sau să râd? Să mă abțin de la alte comentarii pentru că de fapt asta își doresc prea mulți ca să poată fi… minimalizat? Cert este că din ce în ce mai multe spec-tacole cu limbaj și scene sexy vor face săli pline, în timp ce spectacolul de jazz avându-i ca protagoniști pe Ion Caramitru și Johnny Răducanu n-a întrunit numărul minim necesar de bilete vândute.