Joe Biden: „Înregistrăm progrese în vederea unui acord între Israel şi Hamas”

349
Joe Biden: „Înregistrăm progrese în vederea unui acord între Israel şi Hamas” - 1-1720769404.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele american Joe Biden a raportat progrese către un acord între Israel şi Hamas pentru a pune capăt războiului în derulare din Gaza, relatează agenţia AFP.

„Statele Unite lucrează de luni de zile pentru a obţine o încetare a focului în Gaza, pentru a aduce ostaticii acasă, pentru a deschide calea pentru pace şi stabilitate în Orientul Mijlociu”, a declarat el la o conferinţă de presă organizată după summitul NATO.

„Acestea sunt probleme dificile, complexe. Există încă lacune care trebuie umplute. Înregistrăm progrese. Tendinţa este pozitivă şi sunt hotărât să închei acest acord şi să pun capăt acestui război, care ar trebui să înceteze acum”, a adăugat el.

„În retrospectivă, sunt multe lucruri pe care mi-ar fi plăcut să-i conving pe israelieni să le facă. Dar, la sfârşitul zilei, avem o oportunitate acum. Este timpul să punem capăt acestui război”, a mai spus Biden.

Democratul a precizat că ţara sa, principalul susţinător militar al Israelului, nu le va trimite israelienilor bombe de 2.000 de livre (907 kg). 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5336 secunde