Daniela Țurcanu reprezintă Dobrogea la Saatchi

"La Vama Veche, amurgul lasă dâre de sânge…"

451
Daniela Țurcanu, șefa Catedrei de Arte Plastice și Decorative a Facultății de Artă din cadrul Universității "Ovidius", a intrat în competiția desfășurată de celebrele galerii londoneze Saatchi.

S-a născut în 1968 în Constanța, în 1996 a absolvit Academia Națională de Artă din București, a realizat studii documentare în Spania, Franța, Italia, Bulgaria și Turcia și a expus lucrări în București, Mangalia, Reșița, Iași, Buzău, Tulcea și Italia. În iulie, artista s-a înscris la concurs cu 11 lucrări realizate în perioada 2000-2001, care înfățișează Vama Veche, putând fi votată online pe site-ul http://www.saatchi-gallery.co.uk/showdown/index.php?showpic=153140. La competiție participă în jur de 3000 de artiști din toată lumea, miza fiind expunerea lucrărilor personale la Galeria de Artă Contemporană Saatchi din Londra.

- De ce ați ales să pictați Vama Veche ?
- Locul acela are un mister aparte, chiar este numit de localnici "inima locului" datorită poziției sale: are două maluri care vin față în față și care iau forma unei inimi. Locul în care am pictat este platforma cea mai înaltă din care se poate observa geografia locului. Râpele dinspre plajă sunt înalte, având configurația râurilor din Cap Kaliakra, în care peisajul prinde nuanțe romantice când natura este liniștită și accente dramatice atunci când valurile se lovesc cu putere de malurile înalte ale țărmului. În acest loc, amurgul lasă dâre de sânge, semănând cu un cord puternic vascularizat, între violet și roșu și căpătând un maximum de expresivitate cromatică pe timp de furtună. Acesta este chiar peisajul selectat de cei de la Saatchi pentru a participa în concurs. Tabloul înfățișează un peisaj înainte de furtună, când cerul este roșu și se reflectă în mare și pe țărm, apărând ca o inimă într-un trup.

- Spuneți-ne câteva lucruri despre tablourile inspirate de Vama Veche.
- Am abordat peisajul din unghiuri neașteptate, surprinzând în el momente cosmice într-o mișcare dinamică. Le-am realizat vara, de altfel, anotimpul meu preferat, care se desfășoară ca o orgie a nuanțelor de brun albastru, oranj, verde, galben, roșu, împrăștiind armonii și rezonanțe profunde. Un caleidoscop al culorilor devorează cerul, apa și pământul, modificându-i perspectivele. În peisajele mele, delimitarea dintre cer și pământ nu este orizontală, ci este veșnic o curbă.

- Care sunt brandurile locale care ne pot propulsa din punct de vedere artistic?
- În primul rând marea, dar și localitățile din județ, cum ar fi Adamclisi, Cobadin, Cheile Dobrogei, Mireasa, Ostrov, Babadag, Vama Veche, locuri în care parcă te simți în prima zi a omenirii. În locurile acelea ești față în față cu creația divină și cu elementele primordiale: apa, aerul, cerul și pământul…Dobrogea este o zonă deosebită, pe care o pictez de 25 de ani.

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la această competiție?
- M-am bucurat să fac cunoștință cu toate tendințele artistice contemporane și, desigur, cu mulți artiști din toată lumea. Astfel, am putut vedea ce diverse sunt preocupările artiștilor pe măsură ce s-a creat o diversitate în unitate, un centru de comunicare între artiști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8702 secunde