Maidanezi cu … "pile"

1378
În cartierele din Constanța, câinii fără stăpân fac legea la fiecare colț de stradă. Nu există o campanie de strângere a patrupedelor, suficient personal, spațiu în biobază, nici măcar după ce o fetiță a plătit cu viața nepăsarea autorităților locale.

Echipele de la Ecarisaj și câinii maidanezi sunt într-un război continuu și, se pare, bătăliile sunt câștigate doar de patrupede.
Adrian Mănăstireanu, reprezentantul SC Alfmob Exim SRL, firmă cu care primăria Constanța are contract pentru a gestiona problema câinilor fără stăpân, a trimis o mașină în zona Pescărie, acolo unde am anunțat că numărul maidanezilor este alarmant de mare.
Vineri, în jurul orei 11,00, am participat la o acțiune a hingherilor. Echipa a reușit să strângă trei câini în cinci minute. Și atât. "Mai mult de cinci minute nu putem acționa într-o zonă, pentru că patrupedele devin agitate, fug, se ascund. Mai sunt și oamenii care se opun acțiunilor noastre", se plânge un membru al echipajului.
Chiar dacă maidanezii au devenit o problemă, dragostea de animale îi face pe unii constănțeni să se revolte când văd mașina biobazei.
În timp ce hingherii aflați în zona pescărie alergau după câini, un profesor, care locuia la etajele superioare ale căminului Faleză Nord I, era deranjat că sunt luați maidanezii și ne amenința.
În schimb, studenții au ajuns la capătul răbdării. "Aproximativ 500 de studenți au semnat o petiție pe care urmează să o depunem la primărie. Faptul că vin, strâng doi câini și pleacă nu rezolvă problema. A fost joi un incident: a rămas un câine blocat în gard, au mai venit 20 pe lângă, lătrau, iar noi trebuia să trecem printre ei. Măcar să-i castreze, să nu se mai înmulțească", ne spune Raluca Paraschiv, membru al Ligii studenților Universității "Ovidius", Constanța.
Pe lângă profesori, maidanezii au "relații" și prin port. "Am avut probleme cu pescarii acum o săptămână, tot la o sesizare. Ne-au zis că ei le dau animalelor de mâncare și că trebuie să-i lăsăm. Câinii de aici au pile, nu glumă", ne spune hingherul.
În zonă sunt peste 100 de câini, la care se mai adaugă și cei din port. Se încaieră, devin agresivi și atacă. "Nu-mi convine că sunt atâția câini pentru că, de multe ori, sunt agresivi. Au fost atâția studenți mușcați și degeaba", ne spune, nemulțumită, studenta Steluța Doslea.

Fetița și Băsescu, adoptați de studenți
Studenții universității "Ovidius", Constanța au doi câini preferați, pe care i-au adoptat. Măruța Dogaru, administratorul căminului Faleză Nord I, ne-a povestit că "Fetița" și "Băsescu" au fost adoptați în urmă cu mai mulți ani. "Fostul președinte al Ligii studenților, Cristi Moșneanu, le-a plătit celor doi câini carnetele de sănătate, i-a castrat, i-a îngrijit. Toți studenții îi iubesc pe cei doi câini ai noștri. Fetița și Băsescu se plimbă ca doi jandarmi, îi apără de alți câini pe cei cazați aici. Au avut și cercel, dar, în luptele cu maidanezii pescarilor, l-au pierdut", ne spune administratorul.
Măruța Dogaru a sunat de mai multe ori la primărie pentru strângerea maidanezilor: "Au venit, au strâns câțiva câini și gata. Le este greu să-i prindă pentru că se ascund sub barăcile pescarilor și zona este deschisă, câinii având pe unde să fugă. De cum par-chează mașina, câinii îi simt și fug".

Hingherii strâng 30 de câini pe zi
Singurul echipament al hingherilor este un mincioc, cu ajutorul căruia imobilizează animalul, apoi îl transportă către mașină.
Cu un echipaj redus și doar trei mașini pe teren, hingherilor le este aproape imposibil să strângă maidanezii din oraș. În medie, un echipaj, format din trei persoane, strânge 15-20 de maidanezi pe zi, care sunt duși la biobază. Aici sunt îngrijiți, controlați, li se face o fișă medicală, iar dacă sunt bolnavi sunt eutanasiați. Biobaza are o capacitate de 350 de locuri, un medic veterinar și doi asistenți.
Cum plătesc taxe și impozite mari, constănțenii își doresc să se poată plimba în parc și să iasă din scara blocului fără a fi atacați de câinii maidanezi.
Măsurile care se iau sunt puține în comparație cu numărul câinilor comunitari. Adrian Mănăstireanu ne-a spus că, pe viitor, dorește să dubleze sau chiar să tripleze capacitatea biobazei și să mărească numărul de echipaje de pe teren.
Cele mai multe sesizări despre agresivitatea maidanezilor vin de la oamenii care locuiesc la bloc, prin asociațiile de proprietari, zonele cu cele mai mari probleme fiind Faleză Nord, Peninsulă, Poarta 6.
Dacă aveți mulți câini maidanezi în zona în care locuiți, puteți suna la primărie, la numărul de telefon 0241.550.005 sau puteți depune o sesizare la sediul primăriei de pe strada Ecaterina Varga.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7461 secunde