Membru al Cabinetului britanic, criticat pentru o declarație despre impactul imigrației românilor

120
Membru al Cabinetului britanic, criticat pentru o declarație despre impactul imigrației românilor - oliverletwin-1358703058.jpg
Un membru al Cabinetului britanic, Oliver Letwin, a fost dur criticat de parlamentarii conservatori, după ce a declarat că Guvernul va ști câți români și bulgari vor emigra în Marea Britanie abia după ce aceștia vor ajunge în țară, relatează Daily Mail în pagina online. Letwin a fost criticat după ce a fost întrebat despre impactul probabil produs de imigranții din cele două state membre UE după ce aceștia vor obține dreptul de a locui și munci în Marea Britanie începând din 2014.

"Nu știu", a răspuns Letwin, atunci când a fost întrebat, în cadrul unei emisiuni BBC, dacă este de acord cu o estimare neoficială, potrivit căreia 50.000 de imigranți din România și Bulgaria vor sosi anual după anularea restricțiilor impuse celor două țări. Chestionat mai departe, el a declarat că Guvernul va afla acest lucru abia după sosirea imigranților. "Probabil vom ști în cele din urmă, știm ceea ce vedem", a spus el. Însă declarația sa i-a nemulțumit pe câțiva dintre parlamentarii conservatori. "Nu este suficient. Avem nevoie de o evaluare urgentă a impactului probabil produs de viitoarea imigrare, nu doar să ne uităm la efectul acesteia asupra unor servicii publice vitale", a declarat Priti Patel, parlamentar din Witham, Essex.Un alt parlamentar conservator, Philip Hollobone, din Kettering, Northants, a apreciat că numărul bulgarilor și românilor din Marea Britanie ar putea crește de la 155.000 la 425.000. "Cred că Guvernul are estimări, dar îi este teamă să le publice din cauză că ar alarma publicul", a adăugat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Ianuarie 2013
Stire din Actual : Marea Britanie AMENINȚĂ cu RĂZBOIUL!
Pagina a fost generata in 0.4065 secunde