Micul dejun le ajută pe adolescente să nu se îngrașe

675
Adolescenții care au probleme cu greutatea sunt tentați să creadă că eliminarea micului dejun îi ajută să slăbească. De fapt, cercetătorii americani au anunțat că lucrurile stau exact invers. Această concluzie a fost trasă în urma unui studiu ce s-a desfășurat pe o perioadă de cinci ani, în care au fost monitorizați 2.000 de adolescenți.
S-a observat că cei care nu mâncau micul dejun cântăreau cu 2,5 kg mai mult decât cei care obișnuiau să stea dimineața la masă. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că cei care luau micul dejun aveau un consum caloric mai mare. S-a arătat, însă, că ei erau mai activi din toate punctele de vedere.
Studiul desfășurat la Universitatea din Minnesota arată că 25% dintre participanții la studiu "săreau", în mod constant, peste micul dejun. Acest lucru se întâmpla, mai ales, la adolescente. Femeile sunt mai predispuse să "sară" peste micul dejun pentru că societatea este mult mai severă atunci când vine vorba de silueta unei femei, au declarat cercetătorii.
Tot ei au adăugat că este paradoxal faptul că femeile care nu-și fac griji în privința siluetei și nu sar peste micul dejun sunt mai zvelte. Același lucru poate fi valabil și pentru cei mai în vârstă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5719 secunde