NATO: Important lider al-Qaeda, ucis in Afganistan

320
Forțele conduse de NATO din Afganistan au anunțat ieri că au reușit să ucidă unul dintre liderii al-Qaeda, al doilea cel mai dorit insurgent din țară, într-un atac aerian din provincia Kunar, de la granița cu Pakistan, după o căutare de patru ani.
Abu Hafs al-Najdi, cunoscut și ca Abdul Ghani, din Arabia Saudită, a fost ucis în urmă cu 12 zile în districtul Dangam, unde s-a întâlnit cu alți insurgenți importanți și membri al-Qaeda, potrivit unui comunicat al Forțelor Internaționale NATO (ISAF).
"Abdul Ghani era responsabil pentru coordonarea a numeroase atacuri grave. În dimineața zilei în care a murit, a direcționat atacul sinucigaș care i-a ucis pe liderul tribal Malik Zarin și alți nouă afgani civili", se menționează în comunicat.
Ghani conducea operațiunile al-Qaeda din Kunar și organiza tabere de antrenament în provincia muntoasă. ISAF a anunțat că acesta este unul dintre cei peste 25 de membri al-Qaeda uciși în Afganistan în operațiunile din ultima lună.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 27 Aprilie 2011
Stire din Actual : Accident cu cinci victime la Disneyland
Pagina a fost generata in 1.8097 secunde