Procesul lui Carlos "Șacalul"

Niciun fost spion din Est nu va depune mărturie

481
Niciun fost spion din Est nu va depune mărturie - carlos-1322741483.jpg
Niciunul dintre foștii agenți secreți ai țărilor din Est, inclusiv România, convocați la Paris pentru a depune mărturie în procesul lui Carlos "Șacalul", nu va fi audiat, din cauza problemelor de sănătate sau a opoziției apărării față de folosirea videoconferinței,

relatează "Liberation", în ediția electronică.

Curtea a convocat, începând de marți, nouă agenți ai serviciilor de informații din Germania de Est, Ungaria și România, pentru a-i audia în privința activităților de supraveghere a grupului lui Carlos atunci când acesta se instalase în aceste țări, la începutul anilor ’80.

Mai mulți agenți au anunțat că nu au starea fizică adecvată pentru a depune mărturie în fața jurisdicției pariziene. Patru dintre acești agenți au propus să fie audiați prin videoconferință, dar apărarea lui Carlos s-a opus acestei soluții tehnice.

"Cum fac dacă vreau să le arăt un document și cum pot să verific că ei nu depun mărtu-rie cu un pistol în spate!", a protestat magistratul Isabelle Coutant-Peyre, unul dintre avocații lui Carlos, atunci când s-a propus folosirea videoconferinței, miercuri.

"Niciunul dintre acești martori nu a fost confruntat fizic cu Carlos în toți acești ani de instrucție, cerem ca cei care binevoiesc să vină în fața Curții", a adăugat colaboratorul său, Francis Vuillemin.

Curtea cu Juri specială a luat act de refuzul apărării de a recurge la videoconferință și de imposibilitatea acestor martori de a veni să depună mărturie din străinătate. Astfel, depozițiile lor vor fi doar citite.

v v v

Ilich Ramirez Sanchez, cunoscut sub numele Carlos "Șacalul", figură de primă mărime a terorismului internațional, a revendicat într-un interviu publicat la Caracas, la 6 noiembrie, peste o sută de atacuri care s-au soldat cu moartea a 1.500-2.000 de persoane, însă contestă cele patru atentate ce îi sunt imputate de justiția franceză, soldate cu 11 morți și peste 100 de răniți.

Capturat în Sudan, în august 1994, Carlos nu a mai părăsit de atunci închisorile franceze. Găsit vinovat în 1997, la capătul unui prim proces, de uciderea în 1975, la Paris, a trei oameni, dintre care doi polițiști, el a fost condamnat deja la închisoare pe viață. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.329 secunde