ONU condamnă violurile comise de Căștile Albastre

140
ONU condamnă violurile comise de Căștile Albastre - onu-1457775346.jpg

Articole recomandate

ONU condamnă abuzurile sexuale comise de soldați în Republica Centrafricană și Congo. Consiliul de Securitate al Anțiunilor Unite a adoptat vineri cu dificultate o rezoluție care incriminează astfel de abuzuri comise de Căștile Albastre, informează Agerpres.

Rezoluția propusă de SUA, prima de acest fel, propune repatrierea unor contingente întregi de Căști Albastre în cazul unor suspiciuni de abuzuri sexuale sau de exploatare sexuală.

Dacă o țară nu ia nicio măsură împotriva soldaților săi care se fac vinovați de astfel de fapte, atunci ar putea fi eliminată din operațiunile de menținere a păcii.

Într-o primă fază, rezoluția americană a fost primită cu rezerve de mai multe țări, printre care Rusia, Egipt și Senegal.

Egiptul a obiectat că rezoluția impune 'o pedeapsă colectivă' pentru fapte comise de 'câteva zeci' de indezirabili.

O astfel de abordare riscă să aibă "un impact puternic asupra moralului personalului și să afecteze reputația" țărilor care pun la dispoziție trupe de menținere a păcii, a avertizat vineri ambasadorul egiptean Amr Abdellatif Aboulatta.

Patru țări - Angola, Rusia, China și Venezuela - au susținut amendamentul Egiptului, însă în cele din urmă s-au raliat textului american.

Votul in extremis al Consiliului asupra unui amendament este o procedură rară.

Amendamentul Egiptului "ar fi subminat obiectivul acestei rezoluții", a explicat ambasadoarea SUA, Samantha Power. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 13 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Primul  jandarm român premiat de ONU
Pagina a fost generata in 0.501 secunde