Operațiuni de pompare a combustibilului din Costa Concordia

227
Operațiunile preliminare de pompare a carburantului din rezervoarele pachebotului Concordia, naufragiat la 13 ianuarie în apropiere de insula italiană Gilgio, au fost suspendate sâmbătă din cauza vremii nefavorabile, în timp ce scafandrii au găsit cadavrul celei de-a 17-a victime. Decizia de oprire a operațiunilor preliminare de pompare a fost luată de tehnicienii companiei olandeze Smit și ai celei italiene Neri, care amplasează valve de securitate pe trei găuri realizate în coca navei, la nivelul rezervoarelor de carburant. Ei au apreciat că marea prea agitată, cu valuri de peste un metru înălțime, pune în pericol operațiunile. Ei au decis să se întoarcă în portul Giglio cu barja care le servește drept bază de lucru la epava Concordia și să reia operațiunile imediat ce vremea le va permite, potrivit aceleiași surse.

Operațiunile de pompare a 2.400 de tone de carburant ar fi trebuit să înceapă sâmbătă dimineață. Într-o primă fază se considera că este posibil ca acestea să înceapă chiar mai devreme, dar în prezent ele vor începe, cel mai probabil, zilele următoare.

Previziunile meteorologice sunt sumbre pentru marți și pomparea carburantului pare dificilă înainte de mijlocul săptămânii viitoare, a anunțat un oficial al Smit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2789 secunde