Papa Francisc spune că este nevoie de soluţia cu două state pentru Israel-Palestina

4871
Papa Francisc spune că este nevoie de soluţia cu două state pentru Israel-Palestina - 1-1698914831.jpg
Papa Francisc a declarat că este nevoie de o soluţie cu două state pentru Israel şi Palestina pentru a pune capăt războaielor precum cel actual şi a cerut un statut special pentru Ierusalim, informează agenţia Reuters.

Într-un interviu acordat canalului de ştiri TG1 al televiziunii de stat italiene RAI, Papa Francisc a mai spus că speră că ar putea fi evitată o escaladare regională în conflictul început când militanţi ai Hamas au intrat în Israel, ucigând aproximativ 1.400 de israelieni, în principal civili, şi luând peste 230 de ostatici.

„Acestea sunt două popoare care trebuie să trăiască împreună. Cu acea soluţie înţeleaptă, două state. Acordurile de la Oslo, două state bine definite şi Ierusalimul cu un statut special”, a declarat Papa Francisc.

În 1993, prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin şi liderul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, şi-au strâns mâna la încheierea Acordurilor de la Oslo care stabilesc autonomie palestiniană limitată.

Preşedintele Statelor Unite Bill Clinton, prim-ministrul israelian Ehud Barak şi Arafat au participat la summitul de la Camp David din 2000, dar nu au reuşit să ajungă la un acord de pace final.

Israelul a capturat Ierusalimul de Est arab în 1967, iar în 1980 a declarat întregul oraş „capitală unită şi eternă” a sa. Palestinienii văd partea de est a oraşului drept capitală a unui eventual viitor stat.

Israelul a respins în mod constant sugestiile potrivit cărora oraşul, care este sacru pentru creştini, musulmani şi evrei, ar putea avea un statut special sau internaţional.

„Războiul din Ţara Sfântă mă înspăimântă”, a spus Papa Francisc. „Cum vor termina aceste popoare această poveste?”, s-a întrebat el. „O escaladare ar însemna sfârşitul atâtor lucruri şi atâtor vieţi”, a mai spus Suveranul Pontif.

Papa Francisc, care a cerut coridoare umanitare pentru a-i ajuta pe locuitorii din Gaza şi o încetare a focului, a spus că vorbeşte prin telefon în fiecare zi cu preoţii şi călugăriţele care conduc o parohie din Gaza ce adăposteşte aproximativ 560 de persoane, majoritatea creştini, dar şi unii musulmani.

„Deocamdată, slavă Domnului, forţele israeliene respectă acea parohie”, a declarat el.

Papa a mai spus că este îngrijorat de creşterea antisemitismului, adăugând că o mare parte din acesta încă „rămâne ascunsă”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.511 secunde