Paștele Blajinilor s-a mutat în Duminica Tomii

Lunea de după Duminica Tomii este numită, în calendarul popular, Paștele Blajinilor. În această zi, credincioșii se adună în cimitire pentru a-i pomenii pe cei adormiți în Domnul.

Ziua nu este aleasă la întâm-plare. Potrivit rânduielii bisericești, o săptămână înainte de Sfintele Paști și o săptămână după nu ar trebui să se facă pomeni pentru morți. Motivul este acela că, în Săptămâna Îngerească, care precede Paștele, și în Săptămâna Luminată, care îi urmează, ar trebui să ne concentrăm pe moartea și învierea Domnului și Mântuitorului nostru. El trebuie să fie centrul preocupărilor noastre, cel puțin în această perioadă, având tot restul anului liturgic pentru a ne pomeni morții. Prima luni după Săptămâna Luminată ar trebui să fie, potrivit acestei rânduieli, prima zi în care se pot pomeni morții. Din păcate, această regulă nu se respectă, iar Paștele Blajinilor a devenit, pur și simplu, o zi în care îi pomenim în mod special pe morții noștri.
Din motive practice, Paștele Blajinilor s-a mutat, în ultimii ani, chiar în Duminica Tomii, deși ar trebui prăznuit lunea care îi urmează. Din cauza serviciului, probabil, ro-mânii preferă să mute Duminica, cea mai apropiată zi liberă, îndeplinirea cerințelor puse de tradiție. Și anul acesta, constănțenii au inundat cimitirele cu o zi înainte de data rânduită. Asta în ciuda faptului că Duminica Tomii nu are nimic de-a face cu morții. În această zi, Biserica Ortodoxă prăznuiește mărturisirea de credință a apostolului Toma, care, multă vreme, nu a crezut în învierea Domnului, până când acesta i s-a arătat și l-a invitat să pună degetele în rănile sale. Atunci Toma a căzut în genunchi și și-a mărturisit credința, spunând "Domnul meu și Dumnezeul meu!". Iisus i-a răspuns: "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!". După acest episod din Evanghelie, Toma a rămas supranumit "necredinciosul".
Sărbătoarea creștină a Paștelui Blajinilor este puternic influențată de tradiții precreștine. Numele îi vine de la un popor mitic, care se află pe tărâmul celălalt, sub lumea noastră. De Paști, gospodinele aruncă în ape curgătoare cojile vopsite de ouă, pentru că blajinii nu știu să țină socoteala timpului și, în felul acesta, află când e Paștele. Opt zile plutesc cojile de ouă vopsite pe ape, până când sunt duse de apa sâmbetei, un râu care izvorăște chiar de la rădăcina Bradului lumii. În popor este considerat un mare păcat să nu le dai de veste, în felul acesta, de praznicul Învierii Domnului.
Blajinii sunt mai scunzi decât noi, blonzi și sunt foarte evlavioși, umblă goi și se hrănesc numai cu fructe. Țin posturi grele și sunt incapabili să facă rău. O dată pe an, de Paștele Blajinilor, bărbații și femeile se întâlnesc pentru a zămisli copii, în restul anului ținându-se departe unii de ceilalți. Ei se roagă mereu pentru noi, cei din lumea aceasta, pentru că, potrivit tradiției, va urma o vreme când, din cauza păcatelor noastre, noi vom fi înlocuiți de ei. Dar, fiindcă blajinii sunt altruiști, ei se roagă ca acea zi să vină cât mai târziu. Sunt exact așa cum le spune și numele: blajini.
Muritorii de rând pot să îi audă în această zi pe blajini, dacă apleacă urechea pe pragul casei. Cel care face asta îi poate auzi strigând de bucurie că a sosit Paștele. Dar cel care îi aude astfel va rămâne surd toată viața.
În popor există mai multe tradiții privind originile lor, unii spunând că ar fi descendenții lui Set, al treilea fiu al lui Adam și Eva, iar alții că ar fi urmașii acelora care la despărțirea Mării Roșii de către Moise, nu au apucat să treacă.