Patronatul portuar îi acuză pe guvernanții români că nu înțeleg problemele transportului pe apă

196
Patronatul portuar îi acuză pe guvernanții români că nu înțeleg problemele transportului pe apă - fondpatronatulportuaracuzapeguve-1657544377.JPG

Articole de la același autor

Organizația patronală Constanta Port Business Association este supărată pe guvernanții români, care „nu înțeleg actuala relevanță

strategică și economică a portului Constanța”. Nemulțumirile s-au accentuat în urma întâlnirii dintre reprezentanții operatorilor portuari și secretarii de stat din Ministerul Transporturilor, Ion Popa (responsabil cu transporturile navale) și Stelian Bogdan Mândrescu.

În centrul discuțiilor au fost problemele cu care se confruntă portul Constanța, a cărui importanță internațională a crescut în contextul războiului din Ucraina.


„Nevoia de acomodare a volumelor mari de mărfuri a atras atenția Guvernului și, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, se încearcă găsirea unor soluții la probleme formulate în mod repetat de-a lungul ultimelor decenii, ca de pildă: nivelul Dunării și refuzul categoric al părții bulgare de a draga sectoarele de Dunăre din responsabilitate, limitele economiei de piață în ceea ce privește mărfurile din amonte și mărfurile din Ucraina, proiectele cu finanțare europeană, viziunea de dezvoltare a portului Constanța”, se arată în comunicatul dat publicității de organizația patronală.


Acesta evidențiază, totodată, atmosfera din timpul reuniunii și așteptările pe care le au operatorii portuari din partea interlocutorilor ministeriali:

„Pe parcursul întâlnirii, deși reprezentanții portului Constanța au manifestat deschidere, s-au confruntat cu o înțelegere deficitară a problematicii din partea secretarului de stat Stelian Bogdan Mândrescu, care a tratat întrevederea cu superficialitate.”

Patronatul portuar le reamintește guvernanților că: „Obiectivul unor asemenea reuniuni este de a schița viitorul industriei portuare din România, al cărei fanion rămâne portul Constanța. Mii de locuri de muncă și procente din PIB-ul României depind de realismul manierei în care sunt tratate aceste problematici. Singurul mod în care putem

obține rezultate pozitive derivă dintr-un parteneriat onest între Constanta Port Business Association și reprezentanții autorităților publice, pentru dezvoltarea acestui domeniu de activitate. Constanta Port Business Association își exprimă disponibilitatea la dialog susținut și încrederea că viitoarele sesiuni de lucru vor aduce salutarele beneficii pentru economia românească.”

Constanța Port Business Association reunește cea mai mare parte a operatorilor din portul Constanța, cu cifră de afaceri anuală totală de 500 de milioane de euro, care asigură peste 5.000 de locuri de muncă directe, derulează milioane de tone de mărfuri și care au investit, de-a lungul anilor, zeci de milioane de euro în terminalele portuare. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5365 secunde