La Constanța,

Peste 1.100 de jucării chinezești, retrase de pe piață

366
Pentru că se apropie Crăciunul, inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (OJPC) au demarat o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea jucăriilor. Au fost verificate peste 1.300 de jucării și au fost oprite de la comercializare peste 1.100 de bucăți. Jucăriile periculoase provin din China. Părinții trebuie să fie atenți atunci când achiziționează o jucărie la avertismentele de vârstă, la instrucțiunile de ambalare și folosire, la etichetă.

Peste 1.100 de jucării care ar fi putut pune viața în pericol copiilor au fost retrase de la vânzare de inspectorii OJCPC Constanța, care au efectuat, în aceste zile, mai multe controale la operatorii economici care comercializau astfel de produse.
Gheorghe Trandafir, inspectorul șef adjunct al OJPC Constanța, a declarat, vineri, că valoarea totală a jucăriilor retrase din comerț a fost de peste 17.000 lei: "Au fost controlate 1.342 de jucării diverse în valoare totală de peste 19.000 lei, din care aproape 1.200 de bucăți prezentau abateri și 1.142 de bucăți jucării au fost oprite temporar de la comercializare".
Au fost constatate abateri privind calitatea produsului. Lipseau marcajul de conformitate, indicațiile de utilizare și avertismentele redactate în limba română, denumirea produsului, a producătorului, a importatorului.
Au fost controlați 16 operatori economici și au fost aplicate două avertismente și 15 amenzi în valoare totală de 32.500 lei.
Jucăriile periculoase provin din partea asiatică, China fiind principalul furnizor de jucării.

La ce vă uitați când cumpărați o jucărie
Părinții care doresc să cumpere o jucărie trebuie să fie atenți ca jucăria achiziționată să nu-l rănească pe copil. "Am scos de la comercializare produse care aveau părți tăioase, săbii, pistoale cu bile", a explicat Gheorghe Trandafir.
Orice jucărie care prezintă un potențial pericol trebuie să aibă precizat pe etichetă acest lucru. De aceea, inspectorii OJPC Constanța vă sfătuiesc să citiți eticheta jucăriei, care, în mod obligatoriu, trebuie tradusă în limba română. Informațiile de pe etichetă trebuie să conțină denumirea și sediul producătorului, reprezentantului sau importatorului, categoria de vârstă căreia i se adresează, precum și indicații de utilizare și avertismente pentru ca micuțul să poată ști cum se montează, asamblează și utilizează jucăria.
"Părinților le recomandăm să citească cu atenție eticheta pentru a se asigura că jucăria corespunde vârstei copilului, că nu are părți ascuțite, că nu conține părți ușor detașabile sau puf care să se desprindă de pe jucăria de pluș", a declarat Gheorghe Trandafir, inspectorul șef adjunct al OJPC Constanța.
Un alt element care nu trebuie să lipsească la o jucărie este informarea privind necesitatea supravegherii copilului sau purtarea echipamentelor de protecție atunci când micuțul se joacă cu ea.
Nici de data aceasta inspectorii OPC nu au dezvăluit numele societăților care comercializau jucării periculoase pentru copii pentru ca părinții să le ocolească.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3314 secunde