Phenianul pregătește o nouă lansare de rachetă

185
Phenianul pregătește  o nouă lansare  de rachetă - soldati-1354057558.jpg
Coreea de Nord pare să se pregătească pentru un nou test de rachetă cu rază lungă de acțiune, potrivit imaginilor capturate de operatorul comercial de imagini prin satelit DigitalGlobe Inc. Aceste noi imagini arată o reluare a activității la Sohae, unde a avut loc lansarea (eșuată) a unei rachete în aprilie 2012, a anunțat operatorul. 


"Dat fiind nivelul de activitate ob-servat", în ceea ce privește "camioanele, persoanele și cisternele, dacă intenționează acest lucru, Coreea de Nord ar putea desfășura cea de-a cincea lansare de satelit în cursul următoarelor trei săptămâni", a adăugat el.

Aceste pregătiri sunt similare cu cele observate înaintea operațiunii din aprilie, potrivit lui.

Racheta din aprilie - Taepodong-2, cu o rază de acțiune de 6.700 de kilometri, potrivit experților occidentali - trebuia să lanseze pe orbită un satelit civil potrivit Phenianului, dar Seulul, Washingtonul și aliații lor au văzut în aceasta o nouă etapă în punerea la punct a unei rachete cu focos nuclear.

Coreea de Nord încearcă de mai multe decenii să își perfecționeze tehnologia în materie. Testele sale s-au dovedit însă puțin concludente.

Phenianul a realizat în perioada 2006-2009 două teste nucleare care i-au adus sancțiuni grele din partea Consiliului de Securitate al ONU. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 28 Noiembrie 2012
Stire din Actual : Un canadian  în fruntea  Băncii Angliei
Pagina a fost generata in 0.3124 secunde