X

PKK responsabil pentru atentatul de la periferia capitalei Ankara

1159
PKK responsabil pentru atentatul de la periferia capitalei Ankara - skynewsturkeyattack6725682-1729785419.jpg

Articole de la același autor

Turcia i-a identificat joi pe cei doi autori ai atacului asupra sediului unei companii din industria de apărare comis miercuri lângă Ankara, confirmând că este vorba de luptători kurzi aparţinând PKK, organizaţie cu care autorităţile şi-au exprimat recent dorinţa de a deschide dialogul, transmite AFP.


Mai mulţi miniştri au desemnat rapid Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) drept "probabil" responsabil pentru atacul care a provocat moartea a cinci persoane, plus cei doi atacatori, precum şi rănirea altor 22, dintre care 14 erau încă internaţi joi.


Potrivit ministrului de Interne Ali Yerlikaya, cei doi autori ai atacului, dintre care unul era o femeie, au fost identificaţi drept "membri ai PKK".


Cei doi apar pe imaginile camerelor de supraveghere de la locul vizat, la periferia Ankarei, coborând dintr-un taxi, cu puşca de asalt în mână şi deschizând focul direct asupra angajaţilor.


Înmormântarea taximetristului, împuşcat de luptătorii PKK care i-au furat maşina şi al cărui sicriu era acoperit cu drapelul Turciei, a avut loc în prezenţa preşedintelui Parlamentului, Numan Kurtulmus.


În acest context, aeroporturile din Istanbul au decis să consolideze măsurile de securitate trecând la "alerta portocalie", potrivit canalului privat de televiziune NTV şi agenţiei DHA. Aeroportul Sabiha Gocken, situat pe partea asiatică a Bosforului, le-a cerut pasagerilor să sosească "cu trei ore mai devreme".


Ca răzbunare, armata turcă a întreprins miercuri seară raiduri aeriene şi cu drone care au vizat "47 de ţinte (ale PKK), inclusiv 29 în Irak şi 18 în nordul Siriei", a anunţat ministerul Apărării, informează Agerpres.


Potrivit informaţiilor furnizate joi de o sursă apropiată ministerului, aceste "operaţiuni aeriene vor continua şi astăzi şi în zilele următoare", vizând "ţinte stabilite dinainte, folosind drone şi avioane: au fost lovite grote, depozite, instalaţii folosite de organizaţia teroristă".


Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a mulţumit din Kazan, unde participă la summitul BRICS, "tuturor prietenilor noştri care şi-au exprimat condoleanţe pentru atacul perfid de ieri şi pentru solidaritatea lor". 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.593 secunde