Prezența trupelor românești în Irak, anul viitor, stabilită în funcție de cererile guvernului irakian

234
Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, a declarat, joi, la Arad, că mandatul trupelor române în Irak expiră în 31 decembrie, prezența acestora în continuare în acest teatru de operațiuni urmând să fie stabilită în funcție de cererile guvernului din această țară.
Meleșcanu a spus că evoluțiile posibile în Irak sunt determinate, în primul rând, de dezvoltările care au loc în această țară. "Până la 31 decembrie urmează ca lucrurile să se clarifice. Guvernul irakian să facă o cerere pe care să ne-o adreseze și nouă și altora în legătură cu dorința de a continua sau nu cu prezența militarilor în Irak și mai ales cu misiunile pe care forțele României și ale altor state le vor avea. Nu știu care va fi soluția până la urmă, pentru că cel mai greu este să prevezi viitorul", a afirmat Meleșcanu, citat de corespondentul NewsIn.
Ministrul Apărării a adăugat că trupele în Irak vor avea alte misiuni decât cele de până acum. "Guvernul irakian va cere două lucruri: o reducere substanțială a prezenței militare străine și, în al doilea rând, o schimbare de fond a misiunilor pe care aceste forțe militare le vor avea în Irak, misiuni care vor fi concentrate pe sprijinirea, consilierea, asistența forțelor armate irakiene, a forțelor de securitate, sprijinirea eforturilor populației civile pentru reconstrucție, asigurarea terminării căilor de comunicație și în niciun caz nu vor mai exista misiuni de patrulare care să asigure securitatea în Irak. Așteptăm să vedem care va fi cererea guvernului irakian și, din punctul nostru de vedere, suntem gata să analizăm implicațiile pentru noi", a mai declarat Teodor Melșcanu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7214 secunde