Profesoară de 39 de ani, găsită făcând sex în mașină cu un elev de 15 ani

12143
6
Profesoară de 39 de ani, găsită făcând sex în mașină cu un elev de 15 ani - sex-1329904465.jpg

Din ce în ce mai des, cei care ar trebui să se ocupe de educația copiilor ajung să comită fapte foarte grave care pot avea urmări în timp asupra dezvoltării elevului. Profesor care își violează eleva, elev care se sinucide după o relație de amor sfârșită prost cu profesoara, tot mai multe sunt exemplele de acest fel.

O profesoară americană a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru că a fost surprinsă făcând sex cu unul dintre foștii săi elevi, pe atunci în vârstă de 15 ani. Mama femeii și mai mulți medici psihiatri au susținut că femeia este bolnavă și, deci, nu poate fi făcută responsabilă pentru acțiunile sale, dar judecătorul nu a ținut seama de aceste obiecții.

Femeia de 39 de ani era profesoară la o școală din Alabama atunci când a fost descoperită făcând sex cu băiatul minor în mașina sa, în decembrie 2009. Ea a recunoscut fapta imediat, scrie Daily Mail, și a fost concediată.
Ea a fost acuzată de viol și sodomie (nu pentru că băiatul ar fi fost forțat, ci pentru că era minor) și a încercat să își exprime regretele față de băiat. Membrii familiei sale și doi psihiatri au depus mărturie, spunând că este bolnavă psihic și că recuperarea va fi anevoioasă dacă va fi închisă. Băiatul nu mai era elevul femeii atunci când au întreținut relații sexuale. 


Comentează știrea

elev
22 februarie 2012
vreau si eu la scoala

vreau si eu la scoala, macar un an, sa invat si eu cu dna profesoara. pe vremea mea erau niste hoaste la catedra ca si sa respiri iti era teama.

elevul2
25 februarie 2012
hmmm

pai vreau si eu o profesoara de gen pe bune ce misto :D

Ana
12 martie 2012

actul sexual masculin e voluntar(spre deosebire de al nostru, femeile_la care e pasiv)... deci chestia asta cu violul ar trebui desfiintata pt baieti... mai ales in perioada moderna cand la 15 ani... un % mare au inceput viata sexuala si, vorba aia, stie mai multe decat "ai mari"... Un tatic este intrebat daca a inceput lectiile de aducatie sexuala cu fiica de 12. "Da. Si am aflat lucruri noi si interesante". Mai uitati-va si la postarile "funny" ale elevilor

Ana
12 martie 2012

=))))) cred ca baieteii de a 11-a colegii lui ar zice Doamne ajuta, ce noroc a picat pe noi!!!! :))))))

MKB
21 martie 2012
si eu

Vreau sa fiu si eu "violat" de profesoarele mele de la seral. 8 din zece sunt super dragute. Vreau sa ma violeze toate 8. Cum sa faaaac?

ana
7 septembrie 2012
profa

exagereaza.sexul nu este o crima

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Ianuarie 2012
Stire din Fun : Gândurile de după sex
Marţi, 24 Ianuarie 2012
Stire din Monden : 5 mituri despre sex...demontate
Pagina a fost generata in 0.4347 secunde