Putin ar fi de acord cu trupe ONU în Ucraina

92
Putin ar fi de acord cu trupe ONU în Ucraina - putinrussiaelection-1505191369.jpg

Articole recomandate

Vladimir Putin s-a declarat luni în favoarea desfășurării unei forțe ONU pentru a apăra observatorii OSCE din Ucraina, "nu numai pe linia de demarcare, după retragerea forțelor și materialul militar al celor două tabere, ci și în alte locuri unde observatorii OSCE își desfășoară inspecțiile", relatează AFP, preluată de News.ro.


Liderul rus i-a transmis acest mesaj cancelarului german Angela Merkel, într-o discuție telefonică.

"Președintele Putin a reacționat în mod pozitiv și s-a declarat de acord cu ridicarea limitării de desfășurare a misiunii ONU numai la linia de contact", se arată într-un comunicat al Cancelariei germane.

Săptămâna trecută, liderul de la Kremlin s-a declarat pentru prima dată în favoarea desfășurării de Căști Albastre pentru a asigura securitatea observatorilor OSCE în estul Ucrainei.


Kievul, care se confruntă de peste trei ani cu un conflict între armata sa și separatiștii proruși, cere de mult acest lucru.

Însă Vladimir Putin a afirmat inițial că forța ONU ar trebui să intervină numai de-a lungul liniei de demarcație dintre cele două tabere. Aceste Căști Albastre nu vor putea "avea ca funcție decât să asigure securitatea observatorilor OSCE" și "vor trebui să se situeze, în acest scop, pe linia de demarcație și în nici un alt loc", a afirmat săptămâna trecută Putin.

Aproximativ 600 de observatori OSCE sunt însărcinați să controleze respectarea acordurilor de pace.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.184 secunde