Referendum privind alipirea la Rusia - pe 18 mai

111
Referendum privind alipirea la Rusia - pe 18 mai - rada600x360-1399623098.jpg

Articole recomandate

Separatiștii planifică organizarea unui referendum în regiunile ucrainene Lugansk și Donețk, pe 18 mai, privind alipirea acestora la Rusia, a anunțat reprezentantul inițiativei civice Prava Sprava, Dmitri Sneghirev, citat de site-ul Gazeta.ua.


Activistul ucrainean a afirmat că deține informații privind "stabilirea unui nou referendum pe 18 mai. În cadrul acestuia, separatiștii vor decide dacă vor să intre în componența Rusiei", a adăugat el. 


Sneghirev a criticat reacția Iuliei Timoșenko și a președintelui ucrainean Olexandr Turcinov față de evenimentele din Ucraina, pledând pentru decizii radicale în "lupta împotriva separatiștilor".


De asemenea, deputatul ucrainean Alexandr Brighineț a citat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, agenți dubli inflitrați în rândurile separatiștilor de la Lugansk, afirmând că insurgenții proruși vor să organizeze un referendum privind alipirea regiunilor din estul Ucrainei la Rusia.


Recent, președintele rus Vladimir Putin le-a cerut separatiștilor ucraineni să amâne referendumul de la 11 mai, după o întrevedere la Kremlin cu președintele OSCE, elvețianul Didier Burkhalter.


Însă reprezentanți ai separatiștilor au declarat că vor menține consultarea populară anunțată pentru duminică pe tema unei "declarații de independență" a "republicii" autoproclamate de la Donețk, un oraș în estul țării, scrie Mediafax.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7098 secunde