Rusia dezminte orice implicare în „sindromul Havana”

184
Rusia dezminte orice implicare în „sindromul Havana” - 1-1712041276.jpg

Articole de la același autor

Kremlinul a dezminţit că serviciile secrete ruse ar avea vreun rol în aşa-numitul „sindrom Havana”, o serie de afecţiuni bizare suferite de diplomaţi şi spioni americani în lume şi pe care nici Statele Unite nu au reuşit să le elucideze.

Reacţia Moscovei survine după ce un website rus anti-Kremlin stabilit în Letonia, The Insider, citat Reuters, a susţinut că a efectuat împreună cu alte media o investigaţie conform căreia membri ai unei unităţi din cadrul serviciului militar rus de informaţii GRU s-au aflat în zonele unde au survenit acele simptome în rândul diplomaţilor şi spionilor americani, iar membri de rang înalt ai acelei unităţi au primit medalii şi promovări pentru activitatea lor în dezvoltarea unor arme acustice non-letale.

„Aceasta nu este deloc o temă nouă; de mulţi ani, tema aşa-numitului «sindrom Havana» a fost exagerată în presă, şi de la bun început a fost însoţită de acuzaţii împotriva părţii ruse”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. „Dar nimeni nu a publicat sau nu a enunţat vreodată orice probă convingătoare a acestor acuzaţii nefondate. Aşadar, toate acestea nu sunt altceva decât acuzaţii fără fundament ale presei”, a adăugat Peskov. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3046 secunde