Şapte oameni au murit în Zanzibar după ce au mâncat o specialitate locală

195
Şapte oameni au murit în Zanzibar după ce au mâncat o specialitate locală - sapteoameniaumurit-1638559274.jpg

Articole de la același autor

Şapte oameni au murit în Zanzibar după ce au mâncat carne otrăvită de broască țestoasă. Printre aceștia se numără și un copil de doar trei ani. „Cinci familii din Pemba au consumat carne de broască ţestoasă, o specialitate locală, după care imediat s-au simţit rău. Primul care a murit a fost copilul de trei ani”, a declarat pentru BBC, Juma Said Hamis, comandantul poliţiei locale. Alte 38 de persoane au ajuns la spital din aceeași cauză. Într-un mesaj transmis pe Twitter, președintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi, a transmis condoleanțe familiilor îndoliate.

Carnea de broască țestoasă este considerată o delicatesă pentru locuitorii din Tanzania, inclusiv pentru cei din Zanzibar, teritoriul autonom ce aparține de acest stat. În urma incidentului, autoritățile au interzis consumul acestor vietăți. În cazuri rare, carnea de broască țestoasă devine otrăvitoare după ce animalul mănâncă un anumit tip de alge. În martie, în Madagascar, 19 persoane, inclusiv nouă copii, au murit după ce au mâncat carne de broască țestoasă, a informat la acea vreme agenția de presă AFP. De asemenea, au fost raportate cazuri şi în Indonezia, Micronezia și insulele din Oceanul Indian.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3183 secunde