SCANDAL SEXUAL! Preot catolic, caterisit de Papă

174
SCANDAL SEXUAL! Preot catolic, caterisit de Papă - preotabuzurisexualecaterisitdepa-1538206597.jpg

Articole recomandate

Papa Francisc l-a caterisit pe Fernando Karadima, preotul catolic aflat în centrul unui scandal de abuzuri sexuale în Chile, a informat vineri Vaticanul, citat de DPA.

Pontiful a precizat că decizia a fost luată "pentru binele Bisericii", potrivit unei declarații a Vaticanului.

Karadima a fost găsit vinovat de către Vatican în 2011 pentru abuzuri cărora le-au căzut victime mai mulți copii. El a fost condamnat la o viață de rugăciuni și penitență, însă criticii consideră această abordare prea indulgentă.

Mai mulți episcopi și preoți chilieni au fost implicați în mușamalizarea abuzurilor comise de Karadima.

În iunie, papa a acceptat demisia episcopului Juan Barros - clericul cel mai implicat în mușamalizarea abuzurilor comise de Karadima - alături de cele ale altor patru episcopi.

La aflarea veștii, una dintre victimele lui Karadima, Juan Carlos Cruz, a scris pe Twitter: "Nu credeam că voi trăi vreodată această zi. Această persoană, care a distrus atât de multe vieți. Mă aștept ca mulți dintre supraviețuitori să simtă azi o oarecare ușurare".

Originar din Argentina, Papa Francisc a fost criticat pentru că nu a adoptat o atitudine suficient de dură împotriva abuzurilor sexuale comise de clericii catolici, scrie Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0738 secunde