Scrutin anticipat în Serbia pentru alegerea unui nou Parlament

58
Scrutin anticipat în Serbia pentru alegerea unui nou Parlament - vot2-1394964662.jpg

Articole recomandate

Sârbii au început să voteze duminică într-un scrutin legislativ anticipat, în care conservatorii din cadrul SNS sunt bine plasați să obțină o victorie, în urma deschiderii, recent, a negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană (UE), transmite Mediafax.ro.
Aproximativ 6,7 milioane de alegători sunt chemați la urne.
"Nu mă aștept la nicio schimbare notabilă. Totul este organizat încă o dată pe spinarea poporului", a declarat un pensionar, Borivoje Mikici, după ce a votat imediat după deschiderea secțiilor de votare, la ora 6.00 GMT (8.00, ora României).
În cazul în care există întrebări, ele vizează avansul pe care-l va obține față de adversari Partidul Sârb al Progresului (SNS), formațiunea proeuropeană a puternicului vicepremier în exercițiu Aleksandăr Vucici, care domină coaliția aflată la putere.
Anterior izolată, din cauza rolului pe care l-a jucat în conflicte care au marcat dezmembrarea sângeroasă a fostei Iugoslavii, Serbia a reușit să depășească această imagine.
De la instalarea la putere, în 2012, Guvernul SNS a îmbunătățit în mod spectaculos relațiile cu fosta provincie sârbă Kosovo, în care majoritatea albaneză și-a proclamat independența în 2008.
În pofida unei situații economice extrem de dificile, SNS este creditat cu 44% din intențiile de vot, potrivit unor sondaje, reprezentând un scor dublu față de cel obținut în scrutinul din 2012.
Partidul Socialist (SPS), principalul aliat al premierului în exercițiu Ivița Dacici, este prezentat pe poziția a doua, cu 13,9% din intențiile de vot.
Principala forță a opoziției, Partidul Democratic (DS), s-a prăbușit la 11%, jumătate din cât a obținut în 2012, când a pierdut puterea.
În total șase coaliții și partide urmează să-și împartă, potrivit unor sondaje, cele 250 de mandate de parlamentari. Liderul SNS Aleksandăr Vucici, în vârstă de 44 de ani, a declarat că a convocat alegeri anticipate pentru a "obține susținerea cea mai puternică posibilă în vederea transformării Serbiei într-un stat european modern".
Secțiile de votare urmează să fie închise la ora 19.00 GMT (21.00, ora României). Primele rezultate sunt așteptate în noaptea de duminică spre luni.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3903 secunde