Serviciul de Impozite ne "taxează" opiniile

499
Serviciul Public de Impozite și Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVB) ne spune ce avem dreptul să scriem și cum să fim "deontologi".

În numerele trecute ale cotidianului "Cuget Liber" am adus la cunoștința cititorilor suma care s-a colectat din încasarea taxei pentru creșterea gradului de liniște și siguranță în derularea activităților economice în Constanța, Mamaia și Sat Vacanță. Totodată, am solicitat date oficiale la Inspectoratul de Poliție Constanța pentru a vedea dacă, după colectarea sumelor, au dispărut cerșetorii de la intersecții, prostituatele de pe variantă și din parcul Tăbăcărie și hoții. De la începutul anului 2007 și până în prezent, pe raza orașului Constanța s-au înregistrat 436 de furturi din societăți comerciale, așa cum ne-a spus șeful Inspectoratului de Poliție Constanța, comisarul șef Aurelian Zaheu. Polițiștii constănțeni au soluționat 160 de dosare penale având ca obiect furturile din societăți comerciale.
Nici la capitolul prostituție, cerșetori și vagabondaj nu stăm mai bine.
Pentru cerșetorie au fost aplicate 625 de sancțiuni contravenționale, pentru vagabondaj 416 sancțiuni, iar pentru prostituție 7.228 de sancțiuni contravenționale.
Acestea sunt "urmările" colectării taxei de … liniște. Nu mă poate contrazice niciun constănțean care la intersecție se trezește cu un cerșetor la geam, care "admiră" pe variantă prostituatele și niciunul dintre cei 436 de agenți economici care și-a plătit obolul către primărie și apoi a fost călcat de hoți.
În precizările trimise pe adresa redacției din partea SPITVB ni se spune că beneficiarul sumelor încasate este Primăria Constanța. Firește! Nici n-am afirmat altceva. Doar am precizat că taxa s-a încasat de pomană, atâta timp cât nu s-a schimbat nimic în oraș.
În cuprinsul articolului am pus o întrebare:
"Unde s-au dus banii?" - "retorică", se arată în precizările făcute de SPITVB. Bine spus!!!! Primăria Constanța putea să ne trimită un comunicat de presă și să ne informeze unde s-au dus banii colectați din această taxă. Așteptăm, în continuare, răspunsul, pe care-l vom publica cu siguranță.
Taxa de protecție, reinstituită de Curtea de Apel în orașul Constanța, a adus sume mari de bani în bugetul local. În 2007, din colectarea taxei de protecție s-a strâns suma de aproximativ 2.000.000 de lei, iar în primele trei luni ale acestui an suma de 1.500.000 lei.
Și, altădată, când mai suntem acuzați de faptul că "am îngrădit dreptul constănțeanului la informația de interes public prin simpla (… )atitudine de a prezenta trunchiat știrea", puteți să vă convingeți de adevărul spuselor doar plimbându-vă prin oraș și pe variantă și întrebând agenții economici ale căror societăți au fost sparte de hoți, deși au plătit taxă de liniște.

Să ne spună primăria unde-s banii :)
N-am făcut decât să solicităm informații Serviciului de Impozite și Poliției care să arate cât s-a încasat și, pe de altă parte, cât a ajutat colectarea acestei taxe. Nu avem voie să ne întrebăm "Unde-s banii?"? Să ne răspundă Primăria Constanța. Și consider că am dreptul să am o opinie personală și să cred că taxa a fost colectată degeaba. Așa mi se pare mie când la intersecția de la Brătianu cu linia de tramvai 102 mereu dau de câte un cerșetor, când văd prostituatele de pe variantă, când Poliția îmi spune că s-au dat peste 7.000 de sancțiuni contravenționale.
Și, la final, cu acordul celor de la impozite și taxe, îmi permit să mai pun o întrebare: oare banii s-au dus pentru acoperirea găurilor lăsate de show-ul cu ambarcațiuni de lux organizat anul trecut pe lacul Siutghiol? Primarul Radu Mazăre s-a lăudat că spectacolul va fi gratis pentru constănțeni. Evenimentul elitist a avut inițial un buget de două milioane euro. În cele din urmă, bugetul firmei care a organizat spectacolul a fost alimentat cu sute de mii de euro de consiliul județean și consiliul local. Deci, cu siguranță, evenimentul nu a fost gratis pentru constănțeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1758 secunde