Sindicatul "Daewoo – Mangalia" cere majorarea salariilor cu 500 de lei

666
În rândul negocierilor salariale din România, cele de la "Daewoo - Mangalia Heavy
Industries" prezintă interes aparte. De-a lungul anilor, multe dintre ele au fost prilej de confruntări dure între sindicat și administrație, fapt ce le-a adus în atenția opiniei publice.

Etalonul lefurilor
Mai mult decât încărcătura tensională, are relevanță un alt aspect. "Daewoo - Mangalia" reprezintă un etalon în materie de salarizare, la care se raportează, vrând-nevrând, întreaga industrie navală românească. La aceasta au contribuit numeroși factori. Comparativ cu alte mari șantiere navale din țară, "Daewoo - Mangalia" dispune de un bazin sărac de recrutare a forței de muncă. Compania nu avea altă soluție pentru a atrage și a stabiliza necesarul de gulere albastre și albe decât o politică a salariilor înalte.
Sindicatul a avut partea sa de contribuție, ridicând tot mai sus ștacheta pretențiilor. Evident, nici el n-ar fi putut să ceară mai mult, nici administrația să dea ceva, dacă n-ar fi crescut volumul de comenzi și productivitatea muncii.

Golgota crizei
Negocierile din acest an (startul s-a dat pe 15 februarie) au loc în condiții speciale. În ciuda faptului că nu duce lipsă de comenzi, "Daewoo - Mangalia" nu stă de loc pe roze. În spate poartă povara mai multor ani încheiați cu pierderi financiare grele. În față o așteaptă Golgota crizei economice. Vrea să încheie și marile investiții începute pe vremea când lumea nu era zguduită încă de turbulențe financiare (construcția și echiparea halelor de producție, amenajarea docului uscat de reparații pentru executarea construcțiilor noi).
Certitudinile sunt puține, riscurile sunt tot mai multe. Azi are asigurate comenzi și finanțări, dar oare ce îi rezervă viitorul? Întreaga industrie navală mondială se gândește cu neliniște la anii 2010, 2011 și următorii. Cât vor cântări toate acestea, bune și rele, în balanța negocierilor?

Suspans la masa verde
Sindicatul a făcut primul pas, solicitând o majorare de 500 de lei, începând cu 1 mai 2009, spune liderul Marin Florian. E mult, e puțin? O apreciere este greu de făcut în lipsa datelor de bilanț pentru 2008 și ale bugetului pe 2009. Sindicaliștii se plâng că n-au obținut informațiile cerute, deși negocierea noului contract colectiv de muncă a parcurs mai multe runde. "Le vor primi curând, după ce le vom definitiva" – promite Gemal Memetcea, directorul resurselor umane.
Administrația face să se lungească suspansul. N-a înaintat, încă, o contraofertă salarială. Așa că discuțiile descrie arabescuri, volute spre alte capitole din contractul colectiv.
Negociatorii au timp să se contreze pe diverse teme. Nu cad de acord în chestiunea dacă sindicatul trebuie să aibă un cuvânt de spus la stabilirea primelor, bonusurilor și altor stimulente. Parcă își fac încălzirea pentru confruntarea finală dintre ofertele salariale.

Pace sau război
Pe data de 16 aprilie, negocierile ar trebui să se încheie. După cum se derulează ostilitățile (tensiunea discuțiilor cere acest termen), sindicaliștii au îndoieli că data limită va fi respectată. "Noi vrem ca negocierile să se încheie cât mai repede - susține Marin Florian. Totul depinde de oferta administrației și de cum o vor primi salariații. Ei vor decide dacă va fi pace socială sau se va ajunge la conflict."

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0381 secunde