SUA: Palestinienii strămutaţi ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la locuinţele părăsite

439
SUA: Palestinienii strămutaţi ar trebui să aibă posibilitatea de a reveni la locuinţele părăsite - 1-1699601648.jpg
Statele Unite doresc ca palestinienii strămutaţi în interiorul Fâşiei Gazei să se poată întoarce la locuinţele lor atunci când acest lucru va putea fi făcut în siguranţă, au declarat oficiali americani, în timp ce mii de palestinieni fug de atacul israelian la sol din nord, informează agenţia Reuters.

Israelul a fost de acord să întrerupă operaţiunile militare timp de patru ore pe zi de-a lungul a două coridoare ce vor permite civililor să plece în siguranţă, a declarat adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Vedant Patel, adăugând că acesta este rezultatul direct al diplomaţiei oficialilor americani.

Armata israeliană a declarat că nu a fost de acord cu o încetare a focului şi îşi va continua operaţiunile în afara pauzelor umanitare localizate.

Patel a spus că cei care îşi părăsesc locuinţele ar trebui să aibă posibilitatea de a se întoarce, dar a precizat că Washingtonul nu are control sau jurisdicţie asupra zonelor în cauză.

„Ca o chestiune de principiu fundamental, nu sprijinim şi nici nu dorim să vedem strămutarea populaţiei din Gaza”, a declarat emisarul special al SUA pentru problemele umanitare în Orientul Mijlociu, David Satterfield, într-un briefing online anterior. „Cei care acum sunt în sud trebuie să aibă toate posibilităţile de a se întoarce în nord atunci când acest lucru este sigur”, a adăugat el.

Secretarul american de stat Antony Blinken, care a început să discute cu liderii israelieni şi arabi despre un viitor pentru Fâşia Gaza fără Hamas, a declarat că Fâşia Gaza nu ar trebui să fie reocupată de Israel, asediată sau redusă ca teritoriu şi că ea trebuie condusă de palestinieni sub o autoritate unificată cu Cisiordania ocupată.

„Cum să se ajungă la aceste obiective este o problemă care va trebui discutată în perioada următoare. Desigur, depinde foarte mult de cum se termină această campanie, dacă Hamas este eliminat ca ameninţare, ca forţă capabilă să dicteze poporului din Gaza. Obiectivul este să nu se întâmple asta”, a spus Satterfield. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2517 secunde