Țara care ar putea începe vaccinarea împotriva Covid-19 la începutul anului 2021

163
Țara care ar putea începe vaccinarea împotriva Covid-19 la începutul anului 2021 - vaccin-1597828388.jpg

Articole recomandate

Vaccinările împotriva COVID-19 ar putea fi lansate în Germania la începutul anului 2021.


Șeful Institutului federal pentru vaccinuri și biomedicină din Germania a declarat miercuri că unele grupuri de persoane care trăiesc în Germania ar putea fi vaccinate la începutul anului viitor împotriva COVID-19, boală care a provocat moartea a sute de mii de persoane la nivel mondial și a afectat grav economia globală, relatează Reuters.


Companii farmaceutice din întreaga lume efectuează studii clinice avansate, fiecare cu zeci de mii de participanți, iar unele dintre ele se așteaptă să afle până la sfârșitul anului dacă vaccinurile lor împotriva COVID-19 sunt eficiente și sigure, transmite Agerpres.


Klaus Cichutek, șeful Institutului Paul Ehrlich (PEI) din Germania, a declarat pentru grupul de presă Funke că datele din faza I și II de testare au arătat că unele vaccinuri au declanșat un răspuns imun împotriva coronavirusului.


"Dacă datele din faza III de testare demonstrează că vaccinurile sunt eficiente și sigure, primele vaccinuri ar putea fi aprobate la începutul anului, eventual cu condiții incluse", a declarat el.


"Pe baza asigurărilor producătorilor, primele doze pentru persoanele din Germania vor fi disponibile la acel moment, în concordanță cu prioritățile stabilite de Comitetul permanent pentru vaccinare", a declarat Cichutek, referindu-se la grupul care formulează recomandări pentru utilizarea vaccinurilor autorizate în Germania.


Peste 22 de milioane de persoane au fost infectate cu noul coronavirus la nivel mondial, după apariția epidemiei în China la sfârșitul anului trecut. COVID-19 a provocat aproape 800.000 de decese la nivel global.


Mai multe companii farmaceutice, între care Moderna, AstraZeneca și Pfizer, afirmă că se așteaptă să producă fiecare peste un miliard de doze de vaccin anul viitor.


Firma germană de biotehnologie CureVac nu a exclus un proces rapid de aprobare pentru potențialul său vaccin și se așteaptă ca acesta să ajungă pe piață până la jumătatea anului 2021.


Sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.971 secunde