Trei bucureșteni au fost arestați la Constanța pentru implicarea în traficarea a 10 kg de cocaină

1876
Magistrații constănțeni au dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a trei persoane, doi bărbați și o femeie, acuzați de comiterea infracțiunii de instigare la trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, cei trei sunt implicați în traficul cu 10 kilograme de cocaină adusă din Brazilia și care aveau drept destinație mai multe țări europene, printre care și România.

Căutat de 13 ani
Este vorba de Vasile Tiba, de 42 de ani, Virginia Laura Koshiba, de 31 de ani, și fratele ei - Alexandru Mihai Zainea, de 25 de ani, toți din București, față de care s-a demarat începerea urmăririi penale încă din data de 31 octombrie a.c.
Primul, potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, era căutat de 13 ani de către autoritățile australiene, deoarece se sustrăgea de la executarea unei pedepse privative de libertate pentru fapte privind importul și posesia de cocaină.
Începând din anul 1995, gruparea infracțională coordonată de român ar fi organizat cel puțin 18 transporturi de cocaină din America Latină către Australia, sumele de bani vehiculate pentru facilitarea transporturilor depășind un milion de dolari.
Cercetările s-au derulat pe parcursul mai multor luni de zile, rezultând faptul că rețeaua este formată atât din cetățeni români (majoritatea cărăuși), cât și străini, proveniți din Olanda, Germania, Italia, Australia și America Latină.
"În joc" erau sume impresionante în valută, prin care se facilitau transporturile de droguri (și care se livrau prin viramente bancare atât pe numele reale ale membrilor rețelei, cât și pe identități false).

"Cărăuși" de încredere
În fapt, oamenii legii din cadrul Direcției Poliției de Frontieră Constanța - Biroul de Combatere a Traficului de Substanțe Interzise, s-au sesizat din oficiu, la data de 6 octombrie a.c., cu privire la existența unui grup infracțional organizat transfrontalier care este implicat în traficul de droguri de mare risc, respectiv cocaină.
Din câte se pare, cetățeanul român Marcel Iordache, având reședința în comuna Lazu - județul Constanța, desfășura, împreună cu alte persoane, activități de traficare a cocainei din America de Sud și Europa.
Anchetatorii spun că, din verificările făcute, la data de 7 octombrie a.c., s-a stabilit că Marcel Iordache și Vasile Tiba sunt organizatorii unei rețele de narcotraficanți cu ramificații în America Centrală și America de Sud, precum și în Europa de Vest.
Din câte se pare, Vasile Tiba i-a solicitat ajutorul Virginiei Laura Koshiba să îi găsească șase persoane, ce urmau să transporte cocaină între orașe din vestul Europei, respectiv Madrid, Amsterdam, Milano și Varșovia.

10 kilograme de cocaină au "aterizat" la Amsterdam, în bagajele unui român
La data de 14.10.2008, polițiștii au stabilit că Tiba și Iordache au planificat că cei șase cărăuși urmează să aducă stupefiantele din America de Sud în România, prin țări din vestul Europei.
Anchetatorii mai susțin că, din interceptările telefonice ale inculpaților a rezultat că ei fac parte dintr-o rețea de narcotraficanți care acționează în mod precaut, luându-și toate măsurile de prevedere pe parcursul traficării drogurilor, că recrutează numai persoane pe care le consideră de încredere și au un sistem de planificare detaliat în momentele premergătoare efectuării opera-țiunilor ilicite cu stupefiante, fapt ce denotă o specializare în comiterea infracțiunilor de trafic de droguri.
Vasile Tiba a recunoscut, în fața anchetatorilor, comiterea infracțiunii de trafic de droguri, arătând că, în cursul lunii octombrie 2008, a discutat cu Koshiba și Zainea ca ei să-și găsească o persoană de încredere, care să se deplaseze în Brazilia, de unde să transporte în Europa cantitatea de 10 kilograme de cocaină.
În urma sesizărilor făcute de organele de anchetă românești, Eugen Temistocli a fost prins, pe Aeroportul din Amsterdam, cu cele 10 kilograme de cocaină, ascunse în două geamantane. În mod ciudat, anchetatorii nu amintesc de vreo măsură luată împotriva lui Marcel Iordache, dacă a fost reținut, a fost dat în urmărire sau a fugit din țară.

Magistrații constănțeni i-au arestat
Ieri, la Curtea de Apel Constanța s-a judecat apelul formulat de cei trei inculpați împotriva măsurilor de arestare preventivă.
Avocații lor au susținut că nu există indicii că cei trei ar fi comis faptele respective, iar, mai mult, Tiba a retractat cele spuse în timpul anchetei, pe motiv că ar fi fost intimidat de procurori.
Cei trei au solicitat instanței punerea lor în libertate, spunând că sunt nevinovați.
Avocații au cerut instanței de judecată a Curții de Apel înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea de a nu părăsi localitatea sau țara.
După deliberări, magistrații Curții de Apel au decis respingerea recursului și, așadar, menținerea arestării celor trei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7144 secunde