Trei jurnalişti, printre care un român, anchetaţi de FSB pentru că ar fi trecut "ilegal" frontiera

229
Trei jurnalişti, printre care un român, anchetaţi de FSB pentru că ar fi trecut

Articole de la același autor

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut "ilegal" frontiera rusă dinspre Ucraina pentru a realiza reportaje în partea ocupată a regiunii Kursk, au anunţat vineri agenţiile de presă ruse, preluate de AFP.


Cei doi americani, Kathryn Diss şi Fletcher Yeung, lucrează pentru canalul australian ABC, în timp ce jurnalistul român Mircea Barbu lucrează pentru HotNews.ro, potrivit agenţiilor de presă ruse.


Ei sunt acuzaţi de autorităţile ruse că "au trecut ilegal frontiera Federaţiei Ruse în regiunea Kursk", a anunţat FSB, într-un comunicat preluat de agenţiile de presă, informează jurnalul.ro


Armata ucraineană a lansat pe 6 august o ofensivă surprinzătoare în această regiune de frontieră, prima a unei armate străine în Rusia după Al Doilea Război Mondial.


Forţele ruse au declanşat de atunci o contraofensivă şi susţin că au recucerit teren.


Însă Ucraina afirmă în continuare că deţine controlul asupra circa o sută de localităţi şi aproximativ 1000 de kilometri pătraţi, iar mai multe media străine au realizat reportaje în zona ocupată de forţele Kievului.


În total,  au fost declanşate anchete împotriva a "12 jurnalişti străini" pentru acuzaţii de acest tip, începând din 17 august, a precizat FSB, citat de agenţia RIA Novosti.


Proceduri au fost declanşate inclusiv împotriva unor jurnalişti ai canalului american de televiziune CNN, canalul italian RAI sau cel german Deutsche Welle.


Jurnaliştii vizaţi de aceste anchete nu par să se afle în Rusia, însă riscă acolo până la cinci ani de închisoare, conform Codului Penal rus.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3731 secunde