Istanbul - Londra, via Constanța

Turcii și tătarii din Dobrogea intră pe frecvențele BBC

1174

Articole de la același autor

În urmă cu trei - patru generații, familia lui a părăsit Kostence (Constanța) și s-a stabilit la Istanbul. Poate deloc întâmplător, vineri, 23 noiembrie, când constănțenii au sărbătorit revenirea Dobrogei la patria mamă, el a vizitat pentru prima dată Constanța și a zâmbit larg atunci când a văzut că sărbătoarea a fost prilej de bucurie deopotrivă pentru români, turci și tătari, care s-au aflat laolaltă, pe aceeași scenă. Este turc pe linie maternă și tătar pe linie paternă și se gândește să se întoarcă la Constanța pentru a da de urmele strămoșilor săi…

"Auzisem despre Constanța numai din poveștile cu tătarii din Dobrogea pe care mi le spunea bunica. Este o coincidență foarte interesantă pentru mine să fiu aici, tocmai când se sărbătorește independența Constanței. Un alt aspect interesant a fost că, la sărbătoarea independenței Constanței, turcii și tătarii au fost pe aceeași scenă cu românii și au sărbătorit această zi. Este remarcabil", a declarat, pentru Cuget Liber, Faik Uyanik, producător la secția de limbă turcă la BBC World Service.
La 33 de ani, Faik Uyanik este absolvent de studii universitare și post-universitare în jurnalism efectuate atât în Turcia, cât și la Leuven, în Belgia. Până acum șase luni, a lucrat la posturi de radio și televiziune din Istanbul, iar în prezent este producător la BBC World Service, la secția de limba turcă.
Împreună cu alți colegi de la celelalte secții lingvistice de la BBC, Faik s-a aflat în România pentru a cunoaște comunitățile etnice de aici. Pentru sfârșitul acestui an, BBC are un proiect care vizează realizarea unor programe dedicate schimbărilor care s-au produs în România și Bulgaria după 1 ianuarie 2007.
La Constanța, Faik s-a întâlnit cu reprezentanți ai celor două uniuni, turcă și tătară, cu muftiul Cultului Musulman din România și cu credincioși musulmani. În doar două zile, a vrut să afle cât mai multe despre Constanța și despre comunitățile turcă și tătară de aici, cu atât mai mult cu cât tot ce știa despre Constanța înainte era faptul că este port la Marea Neagră și că aici își desfășoară activitatea mulți oameni de afaceri turci. "De pildă, nu știam că aici comunitățile turcă și tătară sunt organizate separat", ne-a spus Faik.

"Mândri și patrioți"
În ceea ce privește aderarea Turciei la Uniunea Europeană, Faik crede că Ankara își face deja temele pentru a accede în 2013 în marea familie a Uniunii Europene, iar unele reacții ale opiniei publice din Turcia nu trebuie interpretate ca ostile acestui proces: "Turcii sunt foarte mândri și sunt foarte patrioți ca și românii, de altfel", este de părere Faik. Părerea mea este că este mai bine să fii în Uniunea Europeană decât în afara ei. Iar acest lucru este valabil și pentru Turcia", a mai adăugat jurnalistul turc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9957 secunde