Un val de aer fierbinte lovește Europa. Unde vor fi temperaturi de 28 de grade Celsius

259
Un val de aer fierbinte lovește Europa. Unde vor fi temperaturi de 28 de grade Celsius - efa37d0d1c591cd9900c317382d2ffb0-1706198496.jpg
O masă de aer cald afectează sud-vestul și vestul Europei, aducând temperaturi deosebit de ridicate în zone precum Portugalia și Spania.
Meteorologii anunță temperaturi maxime de 25...28 de grade Celsius, anticipându-se noi recorduri termice pentru aceste regiuni.


Pe plajele din Portugalia și Spania, vremea de plajă devine tot mai atrăgătoare, oferind o oportunitate rară pentru turiști și localnici de a se bucura de razele soarelui în mijlocul iernii.


În contrast, în alte părți ale Europei, situația meteorologică este la polul opus. Autoritățile au emis cod roșu de vânt în Germania, Polonia și Slovacia, aducând cu sine riscuri semnificative precum ruperea copacilor și posibile întreruperi de curent.


Același fenomen, deși cu intensitate redusă, este marcat prin avertizarea cod portocaliu în Ungaria.


Între timp, la noi în țară, temperaturile rămân scăzute. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie eu emis două avertizări cod galben de vreme rea pentru următoarele zile.


Potrivit meteorologilor, astăzi, între orele 10:00 și 22:00, în județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu și Brașov, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...65 km/h
La munte, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 90...110 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă.
Intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu viteze în general de 40…50 km/h.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9521 secunde