Vizită fulger a lui Bush în Irak

362
Președintele american George W. Bush a sosit ieri la baza aeriană al-Assad, la vest de Bagdad, pentru o vizită-surpriză în Irak, înaintea unor decizii strategice despre implicarea americană în Irak, transmite AFP.
Secretarul apărării Robert Gates, șeful Statului Major american, generalul Peter Pace, șeful operațiunilor militare din Orientul Mijlociu, William Fallon, și comandantul forțelor americane în Irak David Petraeus, îl așteptau pe președintele american în Irak.
Casa Albă a adăugat că secretarul de stat Condoleezza Rice și consilierul pentru securitate națională Stephen Hadley l-au însoțit pe șeful statului.
"Este ultima mare întâlnire a consilierilor militari ai președintelui și a liderilor irakieni înainte ca președintele să decidă ce va urma", a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell.
"Este o reuniune decisivă. Această reuniune îl va apropia de decizie, dacă nu a luat-o deja", a adăugat purtătorul de cuvânt.
Vizita intervine cu mai puțin de două săptămâni înainte de câteva rapoarte oficiale despre situația din Irak, la aproape patru ani și jumătate de conflict.
Ultima vizită a lui Bush în Irak datează din iunie 2006.
După Irak, președintele american va merge în Australia, pentru a lua parte la un summit APEC.
Sosirea lui Bush a coincis cu retragerea militarilor britanici din ultima lor bază din Basra, oraș din sudul Irakului, în contextul unor tensiuni între Washington și aliații săi britanici cu privire la politica ce trebuie urmată în Irak.
La sfârșitul lunii august, Pentagonul își exprimase îngrijorarea cu privire la retragerea programată a britanicilor de la Basra, unde domnește "un climat aproape mafiot" și securitatea este amenințată de "interese criminale".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6895 secunde