Vrea construirea unei copii a Marelui Zid Chinezesc la granița cu România

279
Vrea construirea unei copii a Marelui Zid Chinezesc la granița cu România - marelezidchinezesc-1413288399.jpg
Politicianul moldovean Renato Usatîi, care va candida la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, și-a anunțat intenția de a construi o replică a Marelui Zid Chinezesc la granița R. Moldova cu România, unde vor fi înființate magazine, restaurante, cazinouri, relatează postul TV7, în pagina online.

Renato Usatîi, o figură controversată în Republica Moldova în urma implicării într-un scandal financiar din 2011 și a legăturilor cu oameni de afaceri din Rusia, a declarat, într-o emisiune a postului de televiziune TV7, că are în vedere să formeze o coaliție cu Partidul Comuniștilor sau cu Partidul Socialiștilor, condus de fostul comunist Igor Dodon în urma alegerilor legislative programate la 30 noiembrie în Republica Moldova.

Creditat în sondajele de opinie cu șanse la obținerea unui mandat în Parlamentul de la Chișinău, Usatîi a intrat în cursa electorală pentru scrutinul din 30 noiembrie pe listele partidului "Patria", după ce, anterior, justiția din R. Moldova a respins înregistrarea altor două formațiuni politice înființate de controversatul om de afaceri, scrie mediafax.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5932 secunde