150 de constănțeni cu hepatită C așteaptă, și de opt luni, aprobări pentru tratamentul cu Interferon

815
2 min citire
Constănțenii care au fost diagnosticați cu hepatita B și C așteaptă luni bune pentru a le fi decontate cheltuielile aferente tratamentului, care este extrem de scump.
Pe lista întocmită la nivelul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța sunt trecuți 150 de bolnavi care au depus cereri pentru a obține medicamente compensate.
Substanțele farmaceutice necesare pentru tratarea hepatitei B și C au fost incluse în rândul medicamentelor gratuite și compensate. Este și cazul Interferonului, apreciat de specialiști drept cea mai eficientă terapie pentru cele două afecțiuni. Este folosit în tratarea hepatitei C din 1991 și medicii spun că dacă este luat mai aproape de momentul infectării cu virusul hepatic este mai eficient. La Constanța însă, bolnavii nu mai au această speranță, căci deși își depun cererile din vreme la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, au de așteptat și aproape un an pentru a primi tratamentul.
Tratamentul costă aproximativ 160.000 lei
Mihaela Suceveanu este una dintre pacienții conștiincioși și a dorit să urmeze tratamentul încă din primele luni de la diagnosticare. Tânăra de 36 de ani, din Medgidia, a aflat că are hepatita C în luna mai 2008. În luna septembrie a aceluiași an a depus dosarul la CJAS Constanța, prin care solicita să-i fie acordat Interferon compensat. Nici până în prezent însă nu a primit medicamentul, dar
nici vreun răspuns de la autorită-țile sanitare. "Nu ne-a spus nimeni când va veni Interferonul, dar ni s-a sugerat să fim răbdători, că în termen de două - trei luni se rezolvă. Au trecut însă opt luni și nimic", ne-a spus bolnava. Fe-meia a încercat să-și procure singură medicamentul, dar po-sibilitățile financiare nu-i permit. Pentru terapia cu Interferon, constănțeanca ar trebui să scoată lunar din buzunar peste 8.000 de lei. A calculat că, per total, pe toată durata tratamentului, îi sunt necesari aproximativ 160.000 de lei; banii nu are de unde să-i procure, în condițiile în care singurul care aduce un venit în casă este soțul, care lucrează ca ospătar pe litoral.
Soarta lor depinde de comisia din Capitală
Situația Mihaelei Suceveanu nu este singulară, au admis reprezentanții CJAS Constanța. Pe lista de așteptare pentru Interferon se află 150 de constănțeni, iar mulți dintre ei și-au depus dosarele din 2008. Conducerea instituției susține însă că decizia acordării medicamentului compensat nu le aparține. "Dosarele pleacă la București, la comisia națională pentru hepatita cronică, unde se ia hotărârea care pacient urmează să primească medicamentul compensat. Decizia este luată în funcție de complexitatea cazurilor", ne-a declarat dr. Mihaela Vrânceanu, directorul medical al CJAS Constanța. Medicul a adăugat că de la începutul anului doar câțiva bolnavi au primit aprobarea comisiei, fără a putea preciza însă numărul exact al acestora. Cu siguranță, prea mic în comparație cu numărul celor care încă așteaptă Interferonul și nu trag speranțe că îl vor primi prea curând.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0337 secunde