Un caz șocant a ieșit la iveală în Statele Unite, unde 16 copii din aceeași familie au fost salvați dintr-o locuință în care trăiau în condiții inumane. Minorii, cu vârste cuprinse între 1 și 18 ani, ar fi fost ținuți într-o singură cameră timp de aproape patru ani.
Părinții și bunicii copiilor au fost arestați și sunt cercetați pentru 17 capete de acuzare privind punerea în pericol a minorilor.
Intervenția autorităților a avut loc în urma unei anchete privind suspiciuni de neglijență și abuz într-o locuință din zona rurală a statului Ohio.
Anchetatorii au descoperit o imagine greu de descris. Unii dintre copii nu știau să vorbească și nici măcar nu își puteau spune numele. Mai mulți au fost transportați la spital, fiind în stare gravă.
Potrivit procurorilor, intervenția a avut loc la limită, iar dacă autoritățile ar mai fi întârziat doar 24 de ore, exista un risc major ca unul sau mai mulți copii să își piardă viața.
Șeriful care coordonează ancheta a declarat că majoritatea copiilor erau închiși într-o cameră de aproximativ 4 pe 4 metri, unde și-au petrecut cea mai mare parte a ultimilor patru ani.
Condițiile din locuință erau extrem de insalubre, cu excremente și bacterii peste tot, iar anchetatorii au descris scena drept una dintre cele mai grave întâlnite vreodată.
Investigațiile au mai arătat că familia s-a mutat în mai multe zone ale statului începând din 2008, evitând aproape complet contactul cu autoritățile, astfel încât despre copii existau foarte puține documente medicale sau administrative, scrie observatornews.ro.
Fotografie sugestivă generată cu A.I.