Cel puțin 52 de persoane au murit și alte 126 au fost rănite în atacul asupra manifestanților, vineri, la Sanaa, potrivit unui nou bilanț furnizat sâmbătă de surse medicale, în timp ce patru persoane au fost rănite sâmbătă la Aden, în confruntările dintre poliție și manifestanți, potrivit Mediafax.ro.
"Bilanțul se ridică acum la 52 de morți și 126 de răniți, după decesul mai multor persoane atinse de gloanțe", a declarat unul dintre medicii de la spitalul instalat în apropiere de locul manifestației, la intrarea în Universitatea din Sanaa.
Ultimul bilanț al acestor tiruri, cele mai sângeroase de la începutul manifestațiilor împotriva regimului președintelui Ali Abdallah Saleh, comunicat vineri seara de surse medicale, menționa 46 de morți și zeci de răniți.
Sâmbătă, alte patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost împușcată, după ce polițiștii și soldații au deschis focul asupra manifestanților care ridicaseră o baricadă în cartierul Moalla din Aden, au declarat martori oculari.
Forțele de ordine încearcă să demonteze baricada instalată de două săptămâni, dar nu au reușit, potrivit acestor surse.