Anul 2009 va fi unul decisiv pentru firmele românești. Oamenii de afaceri constănțeni prevăd o criză "de doi ani" și un an 2009 de triere a firmelor de pe piață. Cu alte cuvinte, e un an de a fi sau a nu fi în economie.
Totuși, un IMM are un mare avantaj, tocmai datorită dimensiunii afacerii.
"Firmele mici și mijlocii au și cheltuieli pe măsură. Își pot adapta bugetul mai repede și au o flexibilitate mai mare. O reducere a activității nu implică oprirea unor linii de producție de milioane de euro sau concedieri masive, cum se întâmplă în cazul companiilor mari", spune Dănuț Culețu, prefectul Constanței, bancher de meserie.
Printre principalele probleme cu care se vor confrunta firmele se numără lipsa lichidităților, restrângerea pieței și o cerere tot mai mică din partea populației.
"În aceste condiții, cuvântul de ordine este prudența. Managerii trebuie să țină de bani și să nu facă achiziții sau investiții hazardate", consideră Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură (CCINA) Constanța.
Rămâne de văzut cât de eficiente vor fi măsurile propuse de noul ministru al IMM-urilor, respectiv majorarea capitalului Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) și transformarea CEC în bancă pentru micile afaceri.
Ambele măsuri implică o cofinanțare puternică a celor care contractează fonduri structurale și ar avea nevoie de credite bancare, pentru a putea susține investițiile din proiectele depuse.
Premierul Emil Boc le-a reamintit ieri întreprinzătorilor români că noul guvern le va da prioritate în timpul crizei, prin simplificarea cadrului legislativ și îmbunătățirea accesului la finanțare.
Nimic concret, susțin însă oamenii de afaceri, care cer deblocarea urgentă a pieței creditelor, reducerea cu 1% a impozitului pe veniturile IMM-urilor, alocarea a 0,5% din PIB pe an dezvoltării firmelor mici și mijlocii și neimpozitarea profitului reinvestit.
"Pentru beneficiarii schemelor de investiții ale Programului Operațional Sectorial (POS 2007 - 2013), contractarea unor credite bancare este crucială, dacă vor să înceapă lucrările. În caz că piața bancară rămâne în criză, atunci proiectele IMM-urilor pot fi oprite", a declarat, pentru "Cuget Liber", Dumitru Nancu, directorul executiv al Oficiului Teritorial pentru IMM-uri și Cooperație (OTIMMC) Constanța.