A fost stabilită CAUZA prăbușirii de anul trecut a avionului Air Algerie

359
< 1 min citire
A fost stabilită CAUZA prăbușirii de anul trecut a avionului Air Algerie - algeria2-1428230810.jpg
Prăbușirea unui avion de tipul MD-83 al companiei Air Algerie, anul trecut în luna iulie în statul african Mali, a fost cauzată de o eroare de pilotaj, echipajul neactivând sistemul de degivrare al avionului, fapt care a condus la disfuncționalități ale mai multor instrumente, de unde a rezultat pierderea puterii motoarelor și în final intrarea aparatului în picaj, se arată în raportul preliminar al comisiei ce investighează accidentul, relatează agențiile AFP și EFE.
Potrivit raportului preliminar în niciunul din aceste momente echipajul nu a intervenit pentru a împiedica intrarea aparatului în picaj. Documentul mai semnalează că s-au mai înregistrat două incidente similare cu acest tip de avion, dar în ambele cazuri catastrofa a fost evitată de intervenția piloților, care au observat și corectat erorile, scrie Agerpres.
Avionul fusese închiriat de compania Air Algerie de la compania privată spaniolă Swiftair și efectua un zbor între Ouagadougou și Alger, având la bord 112 pasageri și 6 membri ai echipajului, aceștia din urmă fiind toți spanioli.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0402 secunde