Accident rutier în Bulgaria: 15 persoane au murit. Guvernul a decretat zi de doliu național

153
< 1 min citire
Accident rutier în Bulgaria: 15 persoane au murit. Guvernul a decretat zi de doliu național - image201808252266984341gravaccid-1535260497.jpg
Un accident de autocar a făcut cel puțin 15 morți sâmbătă, la sfârșitul după-amiezii, pe un drum cu serpentine din apropiere de Svoghe, localitate din nord-vestul Bulgariei, a anunțat Ministerul Sănătății de la Sofia, citat de AFP.
"Putem confirma 15 decese și 27 de răniți", a declarat la postul național de televiziune BNT o purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătății, Katia Sungarska.
Autocarul transporta turiști bulgari pentru o vizită la o mănăstire când a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. Alte patru mașini au fost distruse complet, a precizat poliția.
Surse medicale de la Sofia au făcut cunoscut că unii răniți sunt în stare gravă.
Guvernul bulgar a decretat zi de doliu național pentru luni.
Cea mai săracă țară a Uniunii Europene, cu o rețea rutieră prost întreținută și un parc de mașini depășit, Bulgaria înregistrează anual mii de morți din cauza accidentelor rutiere, mai scrie AFP.
Sursa: agerpres

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0328 secunde