Agonia leului scumpește creditul în valută

"Plătiți în euro sau în lei?", mă întreabă casiera de la bancă. E vorba de o rată la un credit de nevoi personale, în euro. "Doar" 50 euro pe lună. În vara anului trecut, asta însemna circa 170 lei. Decent.

"În lei", spun, la care ea rânjește de parcă i-aș fi zis că voi muri în următoarele zece secunde.

"Știți că e trist acum. S-a scumpit euro foarte mult", spune casiera și arată cu degetul spre cursul valutar afișat pe perete. Și chiar că-i trist. Vinzi cu 4,3 lei și cumperi cu 4,4. De unde rezultă că rata mea de 50,26 euro, ajustată la 51 euro (băncile nu umblă cu mărunțiș), la care se mai adaugă un comision lunar de 1,5 lei, înseamnă nici mai mult nici mai puțin de 224,4 lei.

"Aveți suficienți bani? Știați de scumpire?", chicotește domnișoara de la ghișeu. Nu mai zic nimic. De la 170 la 224,4 lei e diferență de 54,4 lei, adică o creștere de aproape 30%.

Casiera nu se lasă. Sunt printre primii clienți ai zilei și ea încă are chef de vorbă. "Aveți 40 de bani, că nu avem decât d-ăștia mici de 5 bani?", mă întreabă, în timp ce îmi arată un pahar plin cu monede de 5 bani. Și culmea, parcă nu lucrau cu mărunțiș. Luna trecută am făcut un test și i-am întins altei casiere o monedă de 1 euro. Pe care n-a acceptat-o.

"Nu am, dar lăsați, dați-mi doar 5 lei", spun și eu, încercând să termin mai repede această tragică operațiune bancară.

Dar nu… domnișoara este ne-vor-bită, după cum se spune. "Dar cum, 60 de bani contează, la un pachet de țigări, la un suc, tot bani sunt", completează ea cu seriozitate, în timp ce eu îmi calc pe mândrie și semnez repezit (!!!) cele două foi.

Iar eu sunt un caz fericit. Plătesc 50 lei în plus, pentru aceeași 50 euro. Imaginați-vă ce amuzat este cel care are o rată de 500 euro/lună. Plătește 500 lei în plus. Îmi și închipui că stă mai mult pe acasă, dacă era vorba de un credit imobiliar, doar ca să se bucure de investiția lui. Sau conduce toată ziua mașina cumpărată prin leasing, doar ca să își demonstreze că nu muncește degeaba.

Mai rău este de firme. Îmi imaginez ce doliu e prin birourile managerilor care au credite în euro. Dacă declinul leului se prelungește până prin martie (iar analiștii financiari dau drept sigur trendul descendent, valori de 4,6 – 4,7 lei/euro fiind destul de realiste), adio mărțișoare și felicitări personalizate către secretare. Nu mai e loc de atenții când dai 50 de milioane în plus la bancă, lună de lună. Poate doar de o colivă în amintirea unei monede naționale puternice.