Liderul conservatorilor flamanzi (N-VA), Bart De Wever, a câştigat alegerile municipale în fieful său Anvers, marele oraş din nordul Belgiei, o victorie de natură să-i consolideze statutul de favorit pentru a deveni următorul premier, notează agenţia AFP.
Bart De Wever, om forte al politicii din nordul flamand, primar al Anversului din 2012, este actualul formator însărcinat de regele Philippe să ducă la bun sfârşit negocierile între cinci partide cu scopul de a constitui următorul guvern federal.
De la alegerile generale din 9 iunie, marcate de înfrângerea stângii francofone şi bascularea la dreapta a Valoniei, el conduce negocierile dintre partidul său, N-VA, alte trei partide de dreapta sau de centru-dreapta, precum şi cu socialiştii flamanzi. În general, se aşteaptă ca formatorul să devină prim-ministru.
Aceste discuţii nu au dus încă la un acord guvernamental. Bart De Wever urmează să prezinte regelui, joi, un nou raport al misiunii sale.
La alegerile municipale, listele N-VA au învins detaşat la Anvers cu 37% din voturi, departe de cea a comuniştilor din PTB/PVDA (20%). Vooruit (fostul PS flamand) s-a clasat pe locul al treilea cu aproape 13%.
„Libertatea şi prosperitatea au câştigat. Roma a câştigat", a declarat Bart De Wever, istoric de formaţie şi fan al perioadei romane, căruia îi place să-şi presare discursurile cu citate latine.