AUSTRALIA

ALERTĂ MAXIMĂ DE RADIAȚII! Autoritățile lansează căutări pentru a găsi o capsulă radioactivă pierdută

379
< 1 min citire
ALERTĂ MAXIMĂ DE RADIAȚII! Autoritățile lansează căutări pentru a găsi o capsulă radioactivă pierdută - cautarecapsularadioactivaaustral-1674890793.jpg
Operaţiuni de căutare erau în curs sâmbătă în statul Australia de Vest pentru a găsi cât mai repede posibil o capsulă radioactivă minusculă care a dispărut în timpul transportului ei de la o mină, scrie AFP.
Capsula de argint de 8 milimetri pe 6 milimetri, care este folosită în cursul operaţiunilor miniere, este de negăsit de la jumătatea lunii ianuarie, au indicat serviciile de urgenţă.
Ea conţine o substanţă radioactivă, izotopul de cesiu 137, potrivit Departamentului de Sănătate din Australia de Vest.
Capsula ar fi căzut dintr-un camion în timp ce era transportată spre un loc de depozitare.
Autorităţile sanitare au avertizat împotriva oricărei manipulări a acestui obiect care ar putea provoca arsuri sau îmbolnăviri.
Serviciile de salvare au spus că s-a pierdut între îndepărtatul oraş Newman şi suburbiile din nordul Perth, o distanţă de aproximativ 1.400 de kilometri.
"Îngrijorarea este că cineva o va găsi şi va umbla cu ea fără să ştie cu ce are de-a face", a spus Andrew Robertson, directorul serviciilor medicale din Australia de Vest.
Foto: G4media

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0291 secunde