Un kamikaze și-a detonat, ieri, mașina încărcată cu explozivi, în apropierea unui convoi militar NATO care intra în aeroportul capitalei afgane, Kabul, au anunțat oficiali, potrivit cărora accidentul nu s-a soldat cu victime.
Explozia s-a auzit în mai multe cartiere din Kabul, un oraș care, în general, a fost ferit de atacuri în ultimele luni, după un început de an marcat de asalturi de anvergură ale rebelilor împotriva unor sedii ale organizațiilor străine, în apropierea Curții Supreme și Președinției.
"Putem să confirmăm că un kamikaze a vizat un convoi al forței NATO în Afganistan (ISAF) care intra în aeroport", a declarat, pentru AFP, o purtătoare de cuvânt a NATO. "Vehiculul a explodat mai devreme pentru a lovi convoiul. Nu există nicio victimă în cadrul ISAF", a adăugat ea.
Atacul comis împotriva aeroportului din Kabul, care adăpostește o bază NATO și de unde sunt operate zboruri civile către Golful Persic, India și Pakistan în special, nu s-a soldat cu nicio victimă în rândul civililor, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Sidiq Sediqqi.
Atacul încă nu a fost revendicat, dar astfel de atentate sunt comise în general de către rebelii talibani, care s-au aflat la putere în perioada 1996-2001 și care intenționează să revină după retragerea majorității forțelor NATO până la sfârșitul anului 2014.