Breaking news ATENȚIE! Trafic blocat complet pe 12 martie pe Podul Giurgiu–Ruse, timp de cinci ore

81
< 1 min citire
ATENȚIE! Trafic blocat complet pe 12 martie pe Podul Giurgiu–Ruse, timp de cinci ore - pod-giurgiu-ruse-1773149996.webp
Șoferii care plănuiesc să treacă granița spre Bulgaria pe la Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse trebuie să știe că traficul va fi oprit complet joi, 12 martie 2026, între orele 10:00 și 15:00.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu a anunțat că autoritățile bulgare vor efectua lucrări de reparație de urgență la covorul asfaltic pe partea bulgară a podului, motiv pentru care circulația va fi suspendată în ambele sensuri.
Măsura a fost comunicată prin Centrul Comun de Contact Giurgiu, iar autoritățile avertizează că, în intervalul lucrărilor, niciun vehicul nu va putea traversa podul.
Pentru a evita blocajele și întârzierile mari la frontieră, șoferii și firmele de transport sunt sfătuite să aleagă alte puncte de trecere a frontierei:
  • Dolj: Calafat, Bechet
  • Teleorman: Zimnicea, Turnu Măgurele
  • Călărași: Călărași
  • Constanța: Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir
Poliția de Frontieră Giurgiu, împreună cu Poliția Română și autoritățile bulgare, vor monitoriza traficul pentru a evita ambuteiajele în zona de frontieră.
Autoritățile le reamintesc șoferilor să circule cu prudență, să respecte indicațiile polițiștilor și să se informeze din surse oficiale înainte de a pleca la drum

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0843 secunde