Sâmbătă noaptea, nuntașii vor petrece din nou la restaurantul "Zorile", deși ancheta epidemiologică nu a fost finalizată.
"O să avem două nunți sâmbătă. Lumea trebuie să stea liniștită, pentru că nu din cauza mâncării preparate în bucătăria restaurantului s-au îmbolnăvit nuntașii săptămâna asta", spune Gheorghe Tararache, administratorul de la "Zorile".
Zeci de persoane au ajuns la spital, în această săptămână, cu toxiinfecție alimentară după ce au fost la trei nunți care au avut loc, în week-end, la restau-rantul din Constanța. Până ieri dimineață, 89 de persoane fuseseră diagnosticate cu toxiinfecție alimentară, iar 43 de bolnavi erau încă internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Ancheta autorităților sanitare nu a fost deocamdată finalizată. "Vom reveni cu date după finalizarea investigației microbiologice din cadrul anchetei epidemiologice", se arată într-un comunicat al Autorității de Sănătate Publică dat ieri publicității.
Miercuri, Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța (DSVSA) a dispus închiderea bucătăriei restaurantului "Zorile", pentru 72 de ore, pentru efectuarea dezinfecției generale și a triajului epidemiologic al întregului personal angajat în activitatea de preparare din blocul alimentar.
"Noi am prelevat probe de sanitație care să demonstreze eficiența dezinsecției. Dacă testele ies bine, noi deschidem blocul alimentar. În ceea ce privește reluarea activității, nu noi luăm această decizie", a declarat Grigore Mertoiu, directorul executiv al DSVSA.
DSVSA a prelevat probe din alimentele servite nuntașilor sâmbătă, dar, după cum a declarat Grigore Mertoiu, din analize a reieșit că produsele nu erau contaminate.
Din spusele nuntașilor internați la București, se pare că din analizele efectuate în Capitală a reieșit că ar fi fost vorba despre salmonella. DSVSA nu exclude posibilitatea ca vreunul dintre angajați să fie purtătorul microbului. Examinarea personalului nu a fost încă finalizată. Adrian Pavlov, șeful Inspecției Sanitare de Stat, ne-a declarat că ancheta se va extinde și la elevi ai Liceului Economic care fac practică la Restaurantul "Zorile". Elevii vor fi examinați luni.