Avion prăbușit în Elveția

550
< 1 min citire
Pilotul și pasagerul unui avion de mici dimensiuni au murit după ce aparatul de zbor s-a prăbușit la marginea unei păduri din cantonul elvețian Vaud (vest), a anunțat sâmbătă poliția elvețiană. Pilotul, un bărbat de 29 de ani cu domiciliul în Anglia, este cetățean britanic, a declarat un purtător de cuvânt al poliției cantonale, Stephane Birrer.
În schimb, naționalitatea pasagerului, un bărbat de 40 de ani domi-ciliat în Elveția, nu este cunoscută deocamdată, a adăugat el.
Poliția a precizat într-un comunicat că avionul marca Piper a decolat sâmbătă, la ora 10.35 (11.35, ora României), de pe aerodromul Colombier, din cantonul Neuchatel (vest), pentru a merge la Amiens, în nordul Franței.
La 30 de minute după decolare, autoritățile responsabile cu con-trolul spațiului aerian au pierdut contactul cu aparatul, în timp ce survola cantonul Vaud.
Căutările, efectuate cu ajutorul a trei elicoptere, au permis găsirea epavei avionului, în jurul orei 16.30 (17.30, ora României), în locul cunoscut drept Petit Beauregard, la marginea unei păduri din comuna Fontaines-sur-Grandson, în apro-piere de lacul Neuchatel.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 17 Octombrie 2011
Stire din Actualitate : Scandal sexual cu minore
Pagina a fost generata in 0.0496 secunde